Mai multe ediţii, mai mult umor, mai multe parodii… Luni, 10 octombrie, începe un nou sezon al emisiunii “La mustaţă”. Emisiunea va avea o ediţie în plus în fiecare săptămână, putând fi urmărită pe TVR 2, de luni până joi, de la ora 21.10, după „Ora de business”.
Constantin Trofin revine cu un nou sezon, şi mai dinamic, al show-ului „La mustaţă”. Cei trei tenori-terori (Zory, Bogdan şi Valentin), deja cunoscuţi publicului TVR 2 din primul sezon, vor face senzaţie în noile rubrici pregătite de „mentorul lor”. „Doctorul Tău” este una dintre rubricile noi ale emisiunii, prin intermediul căreia telespectatorii vor primi sfaturi medicale cât se poate de amuzante şi de… inutile.
Discuţiile libere cu oameni excepţionali, publicul empatic, momentele muzicale unice şi carisma „terorilor” vor fi punctele-cheie ale noului sezon al emisiunii. „După primul sezon care a fost un succes, am crescut, ne-au crescut mustăţile şi mai tare şi suntem hotărâţi să fim mai mustăcioşi decât de obicei… În prima săptămână, în emisiunea de joi, îi voi avea în platou pe colegii mei de la Distractis Show, cărora le voi propune o colaborare politică surpriză…” , a declarat Constantin Trofin.
Pagina de facebook a emisiunii – www.facebook.com/LaMustata – rămâne punctul de întâlnire al celor care vor să fie mai aproape de echipa emisiunii “La mustaţă”. Aici, fanii emisiunii vor putea găsi filmuleţe şi fotografii care surprind momente inedite din sezonul trecut, instananee din spatele camerelor de filmat, dar şi noutăţi ale sezonului care debutează mâine.
Despre emisiunea “La mustaţă”
Primul sezon al show-ului „La mustaţă" a debutat în luna martie a acestui an. O emisiune live, un public plin de viaţă, trei tineri talentaţi şi creativi, 42 de ediţii şi peste 100 de invitaţi de excepţie… aceasta este reţeta care a cucerit atenţia publicului TVR 2 sezonul trecut. În fiecare ediţie, Constantin Trofin şi invitaţii săi fac un „briefing" asupra evenimentelor notabile ale zilei, într-o atmosferă optimistă şi amuzantă. Scopul lor este de a face telespectatorii să uite de problemele şi de grijile curente şi să le ofere, înainte de culcare, un altfel de „buletin de ştiri", presărat cu momente muzicale şi umor elegant, de bun simţ.