Din 7 aprilie, în fiecare miercuri, ora 22.00, la TVR 1, sezonul 11 al „Adevărurilor despre trecut” va readuce la lumină întâmplări, fenomene și personalități istorice care au influențat fundamental soarta românilor timp de aproape 50 de ani.
Echipa „Adevăruri despre trecut” ne propune din 7 aprilie, la TVR 1, o serie de ediţii în premieră, în cel de-al 11-lea sezon al emisiunii ce prezintă lucruri mai mult sau mai puţin ştiute despre cum a fost viaţa românilor înainte de 1990. „În fiecare miercuri, de la ora 22.00 și duminica de la 15.30, prezentăm subiecte și mărturii despre ceea ce a însemnat viața noastră în comunism.
Cel de-al 11-lea sezon va fi unul cu greutate, în care vom readuce la lumină întâmplări, fenomene și personalități istorice care au influențat fundamental soarta românilor timp de aproape 50 de ani. Și cum trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent și îl influențează uneori în cel mai dramatic mod, e oportun să fim mai degrabă suspectați de exces de memorie decât bântuiți de uitare”, consideră Raluca Rogojină, producătorul şi realizatorul seriei „Adevăruri despre trecut”.
În ediţiile noului sezon, realizatorii ne povestesc cum se făcea vaccinarea în perioada comunistă sau ne dezvăluie lucruri mai puţin cunoscute despre liderul cu cea mai lungă şefie de stat din lume (după cea a reginei Elisabeta), Fidel Castro şi ce puneau la cale „El Comandante” şi Nicolae Ceauşescu. Portretul celui mai longeviv premier român, Ion Gheorghe Maurer, ne va fi prezentat în detaliu, de asemenea, la „Adevăruri despre trecut”. Despre utopia lui Ceaușescu de a fabrica avioane cu reacție destinate transportului de pasageri, produse pentru care economia românească nu era pregătită în nici un fel, aflăm mai multe tot în noul sezon. La „Adevăruri despre trecut”, politica de supraveghere în masă a populației are rezervat un capitol, în care ne sunt dezvăluite tehnicile operative folosite de Securitate. Povestea fabricii Apaca, precum și cea a lumii magice și misterioase a circului românesc, emigraţia evreilor, dar şi relaţia autorităţilor din perioada comunistă cu biserica sunt de asemenea subiecte pe care le vom regăsi în sezonul nou „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1.
„Majori şi vaccinaţi” – despre sănătatea publică în perioada comunistă, în prima ediţie a noului sezon „Adevăruri despre trecut”
Prima ediție din acest sezon este conectată direct la realitatea dramatică pe care o trăim de mai mult de un an de zile. Ce a însemnat și cum se făcea vaccinarea în perioada comunistă vom afla miercuri, 7 aprilie, de la 22.00, la TVR 1. „Majori și vaccinați” este sloganul folosit de generații de români! Statul comunist era unul autoritar și paternalist, așadar sănătatea publică era condusă cu mână forte. Deși se clama grija față de om, motivul real nu era creșterea calității vieții românilor, ci nevoia brațelor de muncă în fabrici și uzine.
În comunism, munca era valoarea supremă. În același timp însă, datorită unui program riguros de vaccinare, extins pe zeci de ani și aplicat cu consecvență, poliomielita și variola au apărut izolat și în forme ușoare. Multe alte afecțiuni virale sau bacteriene mai au încă apariții accidentale, altele însă sunt într-o creștere îngrijorătoare. Dar, în lipsa cazurilor grave de boală, unii oameni nu mai conștientizează importanța vaccinurilor.
Echipa „Adevăruri despre trecut”, coordonată de Raluca Rogojină, producător și realizator, continuă în această primăvară să dezvăluie realități despre ceea ce a însemnat istoria noastră recentă. La TVR 1, în fiecare miercuri, la ora 22.00.