Sezamo reduce prețurile la fructele și legumele de sezon cultivate de către micii producători locali cu până la 30%. Acțiunea are ca scop facilitarea accesului clienților la produse cu gust autentic prin scăderea prețului până la nivelul fructelor și legumelor produse în masă, iar costurile acestei acțiuni vor fi suportate de către Sezamo. Produsele sunt livrate până la ușa clienților, chiar și în 6 ore de la recoltare, atât de proaspete, ca și cum ar fi fost culese cu mâna lor.
Sezamo susține micii fermieri și producători locali, pe care îi ajută să ajungă la clienți și să își crească producția, de aceea timp de 30 de zile va oferi posibilitatea tuturor clienților să experimenteze gustul celor mai delicioase fructe și legume, inclusiv cele ECO.
Sezamo a redus prețurile la o selecție fantastică de fructe și legume de sezon, precum ECO roșii „Fetele Rumene” și ECO zmeură România de la Nasul Roșu, mure România de la Ferma de Mure, caise românești de la Lacul Rezii, vinete graffiti și vinete albe România de la ferma Lolita.
„La Sezamo, să fii mic producător local, nu înseamnă doar să fii din România. Mic producător local înseamnă o afacere mică, de multe ori de familie. Ne interesează, bineînțeles, și proximitatea: să fie aproape de depozitul nostru pentru a ne oferi prospețime maximă și pentru a contribui la reducerea amprentei de carbon. Sunt cazuri în care trimitem camioanele noastre pentru a-i ajuta la recoltare, astfel încât ei să se concentreze pe calitatea producției”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.
Clienții Sezamo sunt mari amatori de fructe și legume proaspete, 9 din 10 coșuri incluzând cel puțin un produs de acest gen. Dintre fructele și legumele achiziționate de către clienții Sezamo, 25% sunt ECO. Sezamo are în prezent cel mai mare sortiment de fructe și legume ECO din piață, cu aproximativ 90 de tipuri de produse disponibile zilnic, dintre care, în sezon, 75% sunt românești.
Principalele motive ale achiziției de produse ECO sunt siguranța, faptul că provin de la producători certificați și calitatea superioară. Principalii cumpărători sunt părinții care cumpără pentru copii, mai ales în perioada diversificării, persoanele care își doresc un stil de viață mai sănătos și cele care au diete speciale.
„Am dezvoltat un sortiment de fructe și legume excepțional, pentru că ne-am dorit să fim cea mai bună piață din oraș. Clienții noștri ne-au dat un vot de încredere lăsând în grija noastră selectarea efectivă a produselor, de aceea ne asigurăm că avem produse calitative, gustoase și alese ca și cum ar fi pentru familia noastră”, a declarat Eugen Știrbu, Category Manager Fructe & Legume.
În funcție de sezon, în oferta supermarketului online se regăsesc peste 400 de feluri de fructe și legume, atât de la producători locali, cât și de la producători internaționali, atât standard, cât și ECO.
Pe perioada sezonului românesc, cea mai mare parte dintre articolele fructe și legume ECO sunt din producție locală. Sezamo colaborează pe partea de fructe și legume cu 25 de producători români, dintre care o parte semnificativă precum Nasul Roșu, Coșul cu Fructe, Sirio Organic, Rora, Livada Domniței, Euromellis, Beleza Store și Florea Doru Constantin, cultivă și produse ECO. În plus, există o serie de fructe și legume produse de fermierii români special pentru Sezamo: Coșul cu Fructe produce vinete albe, care au pulpa mai densă, mai cremoasă și mai puțin amăruie decât cele violet. Un alt furnizor, Nasul Roșu, produce special pentru Sezamo ECO dovlecei galbeni și dovlecei rotunzi românești. Produsele de la fermierii din apropiere, precum Nasul Roșu, ajung pe masa clienților în 6 ore de la recoltare.
Printre cele mai vândute fructe în luna iunie se numără zmeura, bananele, pepenele, mere și portocale. În ceea ce privește legumele, vedetele lunii iunie au fost roșiile, ceapa, castraveții, cartofii și verdețurile.
Sezamo oferă o selecție fantastică de peste 12000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.
Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m² situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie