Managementul își dorește ca anul viitor compania să atragă o rundă Serie A, iar în 5-7 ani să se listeze la Bursa de Valori de la New York
- Platforma reunește toate instrumentele de colaborare
- “Produsul anului” în 2021 pe platforma Product Hunt
- Target 2024: 100.000 de utilizatori și atragerea unei finanțări Serie A
- Planuri pe termen lung: listarea pe Bursa de Valori de la New York (NYSE)
- În top 5 cele mai de succes campanii de vânzări pe AppSumo alaturi de branduri că Shopify sau Zapier
Sessions Technologies, companie care a dezvoltat o platformă smart de comunicare care reunește toate instrumentele de colaborare într-un singur loc, vizează o finanțare de 500.000 de euro pe SeedBlink, platformă europeană de finanțare și equity management pentru start-upuri de tehnologie. Campania de finanțare s-a lansat vineri, 15 decembrie, și face parte dintr-o rundă de extindere de trei milioane de euro.
Sessions are în componența sa funcții de Inteligență Artificială care permit eficientizarea unor procese precum rezumatul unei întâlniri, extragerea ideilor principale precum și crearea listelor de task-uri discutate.
Compania a obținut deja 1,5 milioane de euro, lead investor fiind fondul Early Bird. Finanțarea Early Bird în Sessions Technologies ajunge astfel la aproximativ 2,3 milioane de euro.
Suma va fi folosită pentru dezvoltarea produsului, creșterea bazei de utilizatori de la 40.000 la 100.000 și pentru acoperirea cheltuielilor operaționale.
Un business în care s-au investitit nouă milioane de euro
Până acum, în Sessions a fost investită suma de nouă milioane de euro: 4,5 milioane de euro de către fondatorul Radu Negulescu și 4,5 milioane de euro printr-o rundă atrasă în februarie 2022 de la fondurile EarlyBird, LAUNCHub și Stride. Astfel, finanțarea actuală este o extindere a celei din 2022.
Ideea de a lansa Sessions a apărut în timpul pandemiei când Radu Negulescu – CEO, fondator și principalul acționar al companiei – a trebuit să organizeze o întâlnire a boardului Trencadis, o firmă pe care a fondat-o la vârsta de 19 ani.
“Din cauza complexității ședinței, am folosit mai multe instrumente printre care Zoom, Google Drive și Miro pentru că trebuia ca în același timp să înregistrez, să iau notițe, să creez liste de lucru și să fac follow-up. Utilizarea simultană a tuturor acestor instrumente a creat o experiență fragmentată, ineficientă și costisitoare. Atunci am înțeles că modul de lucru se va schimba pentru totdeauna și astfel în 2020 am fondat Sessions, o platformă care se diferențiază major prin faptul că unifică toate aceste instrumente care reprezintă în sine piețe de miliarde de dolari. Astfel, prin utilizarea Sessions, companiile își pot reduce costurile cu până la 50% și pot avea o productivitate de până de patru ori mai mare. Practic, suntem pentru videoconferințe ce a fost smartphone-ul pentru industria de telefonie. Sessions este prima platformă smart de videoconferințe”, a explicat Radu Negulescu, CEO și fondator al Sessions Technologies.
Printre cele mai de succes campanii de vânzări pe AppSumo, alături de branduri ca Shopify sau Zapier
Prima versiune Sessions a fost lansată în februarie 2021, iar în iulie 2021 a obținut titlul de “Produsul zilei” și “Produsul săptămânii” pe Product Hunt, un site care prezintă zilnic produse și servicii noi din domeniul tehnologiei. Tot în 2021, Sessions a obținut titlul de “Produsul anului” (Golden Kitty Award) în categoria “Work from Anywhere”, aceasta fiind cea mai importantă distincție oferita de Product Hunt. De asemenea, în 2022 s-a clasat pe locul a doilea în categoria “Software as a Service”.
Sessions are peste 35.000 de utilizatori la nivel global și a generat vânzări de două milioane de euro în ultimele șase luni. La dezvoltarea produsului contribuie totodată cei peste 2.500 de membri din toată lumea din comunitatea Sessions.
În intervalul noiembrie-decembrie 2023, compania a adăugat 6.300 de utilizatori, mai mult cu 148% față de octombrie. În același interval, prin platformă s-au derulat 23.000 de întâlniri cu peste 98.000 de participanți.
Anul acesta Sessions a derulat o campanie pe AppSumo, un site de oferte pentru produse digitale și instrumente SaaS, care a generat vânzări de un milion de euro în aproximativ două luni. Campania a fost printre cele mai de succes cinci campanii lansate vreodată pe AppSumo (business lansat în 2010), alături de produse precum Shopify, Zapier, Intercom.
Sessions țintește să se listeze la Bursa din New York pe termen lung
“Noua rundă de finanțare, dar și aceste demersuri precum cel de a ne lista pe Product Hunt sau pe AppSumo sunt pași importanți pe care îi facem pentru a ne atinge obiectivul nostru major: acela de a eficientiza modul în care oamenii muncesc. Trendul întâlnirilor online va rămâne, iar datele arată clar acest lucru. Astfel, piața globală de servicii de videoconferință este estimat să ajungă la 17 miliarde de dolari în 2030, comparativ cu 7,8 miliarde de dolari anul acesta, cu o creștere anuală de 11,9%, conform datelor Fortune Business Insights. Totodată piața de software de colaborare este preconizat să crească la 52.9 miliarde de dolari în 2032 față de 16,1 miliarde în prezent, conform Global Market Insights. În acest context, obiectivul nostru continuu este să ne creștem baza de utilizatori, să ne consolidam poziția pe piață și să extindem funcțiile produsului. În 2024 vrem să atragem o finanțare Serie A, iar, pe termen lung, obiectivul nostru este de a ne lista la Bursa de Valori din New York”, a adăugat Radu Negulescu.
Compania are 26 de angajați. Echipa de management a companiei este formată din Radu Negulescu – fondator și CEO, Ionuț Anisia – Chief Operating Officer, Răzvan Duican – Head of Product, Victor Sava – Head of Delivery și Savian Boroancă – Head of Community.
“Sessions este un startup pe care ne-am dorit foarte mult să-l aducem în portofoliu. Este condus de o echipă executivă de excepție, avându-l în frunte pe Radu Negulescu. Produsul lor reprezintă o soluție pentru o nevoie esențială în cadrul echipelor internaționale, transformând modalitatea de comunicare în companii, cu un impact palpabil asupra productivității. Campania de pe SeedBlink reprezintă o ocazie unică pentru investitorii privați și angel investors să se alăture narativului pe care echipa Sessions îl scrie, participând astfel la dezvoltarea lor dintr-o etapă timpurie. Este prima dată când coinvestim într-o rundă condusă de Earlybird, VC-ul care a crezut în UiPath de la început“, a declarat Andrei Dudoiu, Managing Partner SeedBlink.
Despre Sessions Technologies
Sessions Technologies este dezvoltatorul Sessions, o platformă de comunicare care reunește toate instrumentele de colaborare într-un singur loc permițând programare, colaborare, transcriere, înregistrare și whiteboarding. Prin unificarea acestor instrumente, Sessions permite o reducere a costurilor de până la 50% și o productivitate de până de patru ori mai mare. Produsul a fost lansat în 2020, iar în 2021 a obținut titlul de “Produsul anului” pe site-ul Product Hunt în categoria “Work from anywhere”. De asemenea, în 2022 s-a clasat pe locul a doilea în categoria “Software as a Service”.
Despre SeedBlink
SeedBlink este o platformă de equity management și de startup investment specializată în tehnologie, care permite startup-urilor europene și acționarilor acestora să acceseze, să gestioneze și să tranzacționeze capitaluri proprii alături de investitori instituționali consacrați.
SeedBlink Crowd SA este înscrisă la Registrul Autorității de Supraveghere Financiară cu nr. PJR28FSFPR/400001 începând cu data de 03.11.2022 cu un pașaport UE, conform registrului furnizorilor de servicii de crowdfunding al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Contact la e-mail: press@seedblink.com.