Al șaselea și ultimul sezon al dramei Vikingii revine, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama crește în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceștia vor întâlni rivali de temut și vor înfrunta consecințele morții lui Ragnar.
Cele 20 de episoade ale ultimului sezon Vikingii vor fi difuzate în două părți, astfel că ultima parte va avea premiera la sfârșitul anului 2020. În plus, printre noutățile acestui sezon se numără și debutul regizoral al actriței Katheryn Winnick, cea care interpretează și personajul Lagertha.
Sezonul al șaselea continuă imediat după „bătălia dintre cei doi frați”, din care a ieșit victorios Bjorn, devenit un erou pentru oamenii aflați pentru atât de mult timp sub stăpânirea tiranică a lui Ivar Fără-de-Oase. În calitate de nou rege al Kattegatului, Bjorn se străduiește să reinstaureze domnia târzie a tatălui său, însă se confruntă cu tot mai multe dileme, fiind chinuit de ideea că puterea este deasupra moravurilor.
Între timp, Ivar aflat în căutarea unui nou drum care să-l separe de trecutul său, călătorește singur de-a lungul Drumului Mătăsii care îl duce, în cele din urmă, în Rusia. Pe de altă parte, Lagertha are propria agendă – să trăiască o viață mai liniștită și mai ferită de ochii celorlați, în propria fermă, însă noi pericole stau să bată la ușă.
În acest sezon, vikingii continuă cucerirea Scandinaviei, în timp ce Ubbe (Jordan Patrick Smith) și Torvi (Georgia Hirst) călătoresc în Islanda pentru a descoperi misterul dispariției lui Floki (Gustaf Skarsgard), iar Hvitserk (Marco Ilsø) urmărește vendetta personală împotriva lui Ivar.
Drama Vikingii face parte din seria unor producții de succes, apreciate de critica internațională, dar și de publicul din întreaga lume, ale creatorului şi scenaristului Michael Hirst, laureat şi nominalizat la premiile Emmy şi Golden Globe.
Distribuția din sezonul al șaselea include actori cunoscuți precum Katheryn Winnick (Lagertha), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără-de-Oase), Georgia Hirst (Torvi), Jordan Smith (Ubbe) și Marco Ilsø ( Hvitserk).
Cu ocazia premierei, HISTORY® organizează un eveniment dedicat fanilor serialului, partenerilor și presei, care se va desfășura în paralel cu difuzarea la TV a serialului, într-o atmosferă cinematografică, la Baneasa Shopping City, cu participarea excepțională a două dintre personajele principale ale serialului, Ubbe și Torvi.