Diva Universal le aduce telespectatorilor români sezonul al doilea al îndrăgitului serial, “Soţia perfectă”.
După ce în 2010 serialul a fost premiat la Globul de Aur pentru “Cea mai bună actriţă în rol principal” (Julianna Margulies) şi la Emmy pentru “Cea mai buna actriţă în rol secundar” (Archie Panjabi), serialul a fost din nou nominalizat la ediţia din 2011 a premiilor “Globul de Aur”.
Noul sezon din “Soţia perfectă” a avut deja premiera în Statele Unite, Canada, Europa, Australia şi Noua Zeelandă unde a cucerit audienţele locale. Publicul român va putea urmări noul sezon al serialului din 30 ianuarie, în fiecare duminică de la 21.00, în exclusivitate la Diva Universal .
Sezonul al doilea o readuce în centrul atenţiei pe Alicia Florick (Julianna Margulies), mama a doi copii (Zack şi Makenzie), care dupa 13 ani de absenţă s-a reîntors la profesia de avocat al apărării, la o firmă prestigioasă de avocatură din Chicago.
În primul sezon, am urmărit-o pe Alicia asumându-şi cu mult curaj întreaga responsabilitate pentru familia ei, după ce soţul ei Peter Florick (Chris Noth) ajunge în spatele gratiilor, în urma unui scandal sexual şi de corupţie politică. Alicia a avut sprijinul conducerii firmei, Diane Lockhart (Christine Baranski), care i-a devenit mentor, dar l-a regăsit aici pe vechiul ei prieten, fost coleg de şcoală şi partener, Will Gardner.
În sezonul 2, Alicia trebuie să aleagă dacă să rămână cu soţul ei, Peter sau să-şi construiască un viitor alături de Will, care între timp i-a devenit foarte apropiat. În paralel cu viaţa personală, Alicia are de rezolvat noi cazuri incitante, dovedindu-şi calităţile excelente de avocat al apărării.
În acest sezon din “Soţia perfectă” facem cunoştinţă cu un nou personaj remarcabil – Eli Gold (interpretat de Alan Cumming – cunoscut şi din mini-seria SF, “Omul de tinichea”). Eli este noul consilier politic al lui Peter Florick, ajutându-l să-şi reabiliteze imaginea publică pentru a intra din nou în campanie electorală. Renumit pentru consilierea în scandalurile politice, are o personalitate puternică, tinde să folosească un limbaj şocant şi spune întotdeauna ce gândeşte.
Urmăreşte evoluţia personajelor preferate din “Soţia perfectă” într-un nou sezon captivant, la Diva Universal!
Succesul înregistrat de sezonul al doilea al serialului “Soţia perfectă” la nivel înternaţional:
– AUSTRALIA (Network Ten): locul 1 în topul serialelor americane difuzate pe canal şi locul 2 în topul serialelor americane difuzate în Australia.
– CANADA (Global): locul 1 pe mai multe intervalele orare, având ca public Adulţi/Femei cu vârsta între 35 şi 54 ade ani şi Adulţi cu vârsta peste 50 de ani.
– DANEMARCA (TV2): premiera serialului a depăşit audienţa medie a canalului cu 21%.
– GERMANY (ProSieben): locul 2 în intervalele orare cu Adulţi 14-29 şi locul 3 în intervalele orare cu Femei 14-49.
– OLANDA (Net5): a dublat audienţa medie a canalului, la debutul sezonului
– NOUA ZEELANDĂ (TV3): locul 1 în intervalele orare cu Adulţi 18-49, media de audienţă din primetime plasând canalul în top.
– SPANIA (Fox): locul 3 în topul serialelor americane difuzate de canal.
– SUEDIA (TV4): locul 4 în topul serialelor americane difuzate la nivel naţional şi locul 2 în topul serialelor americane difuzate de canal.
– UK (Channel 4): locul 2 în topul serialelor americane scripted şi locul 4 în topul serialelor americane difuzete de canal.