Serialul Șarlatanul (Shut Eye) prezintă într-o manieră dark – comică activitatea unor saloane obscure, controlate de o mișcare mafiotă din Los Angeles, unde clarvăzătoarele îi amăgesc cu răspunsuri mult căutate pe cei disperați să afle ce le rezervă viitorul. Cele două sezoane vor fi difuzate consecutiv, începând din 27 iulie, pe AXN.
Astfel, în fiecare marți seara, de la ora 21.00, telespectatorii vor putea urmări câte trei episoade ale poveștii care îl are în prim plan pe Charlie Haverford (Jeffrey Donovan – Fargo, Burn Notice), un șarlatan care se ocupă în numele șefului său violent și dominant de mai multe săli unde se ghicește în globuri de cristal, în cărți de joc sau se interpretează vise. Totul până când iubitul furios al unui client îl lovește în cap în timpul unei ședințe de hipnoză și lucrurile iau o turnură dubioasă: brusc, Charlie, un bărbat a cărui întreagă viață s-a bazat pe fraudă, începe să vadă și să simtă niște adevăruri foarte reale și fundamentale, își schimbă modul de a gândi și pune la îndoială tot ceea ce a crezut vreodată.
Astfel, Charlie nu mai vrea să trăiască din activități ilegale și, mai mult, își dorește să îi ofere soției sale, Linda, casa pe care i-a promis-o. Linda (KaDee Strickland – Private Practice) este o femeie sexy și independentă, sătulă până peste cap de viața lor mediocră. Ea își dorește să se desprindă de sub influența lui Fonso (Angus Sampson – Mad Max: Fury Road, Fargo), tatăl singur care controlează imperiul de mentaliști din jurul familiei Marks și, totodată, să ia viitorul familiei sale în propriile mâini, pentru a putea construi propriile înșelătorii și a se îmbogăți.
Cu toate acestea, Charlie încă este îndatorat familiei Marks, care continuă să-l atragă în activități mafiote. Pentru a reuși să își câștige independența, mai mult ca oricând, Charlie și Linda trebuie să aibă încredere unul în celălalt, dar acest lucru nu a fost niciodată ușor pentru cei doi escroci.
Celebra actriță Isabella Rossellini este Rita, vicleana, seducătoarea și sadica matriarhă a clanului Marks, responsabilă de afacerile cu mentaliști și clarvăzători.
David Zayas (Dexter, Bloodline), Susan Misner (Billions, The Americans) și Emmanuelle Chiriqui (Entourage) completează distribuția serialului.
Șarlatanul (Shut Eye) este creat de Les Bohem (Dante’s Peak), cu Melissa Bernstein și Mark Johnson (Breaking Bad și Better Call Saul), producători executivi. David Hudgins (Parenthood) și John Shiban (X Files și Supernatural) completează echipa din spatele producției Gran Via Productions și TriStar Television.
Ce se ascunde în spatele mirajului acestor saloane care promit aflarea răspunsurilor mult dorite, dar și cum se construiește un imperiu pe astfel de fraude? Telespectatorii vor afla din 27 iulie, marțea, de la ora 21.00, pe AXN.