Mark Cuban, cunoscutul antreprenor american, invitat în primul episod al sezonului
Serialul procedural „Recrutul” (The Rookie), inspirat dintr-o poveste adevărată, cu Nathan Fillion în rol principal, revine la AXN cu sezonul doi, din 7 aprilie, în fiecare marți seara, de la ora 22.00.
Experiența de viața, determinarea și simțul umorului se pare că i-au prins bine recrutului John Nolan. Astfel, a reușit să treacă peste primele șase luni de antrenament cu bine, să le țină piept colegilor cu 20 de ani mai tineri și să se apropie de visul de a deveni polițist în cadrul LAPD.
Acțiunea sezonul doi continuă la scurt timp după atacul terorist asupra orașului din finalul primului sezon, cu viața unuia dintre ofițeri în pericol.
Debutul sezonului îl găsește pe recrutul Nolan fără parteneră și în așteptarea rezultatelor unui examen important care va aduce surprize neașteptate pentru toată lumea. Cel mai în vârstă recrut va avea de înfruntat noi provocări, o relație amoroasă și criminali periculoși – toate în timp ce încearcă să își dea seama ce tip de polițist își dorește să fie.
Serialul este o co-producție Entertainment One (eOne) și ABC Studios, creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs). Mark Gordon (Grey’s Anatomy, Designated Survivor, Criminal Minds Beyond Borders, Ray Donovan, Quantico), Nathan Fillion, Michelle Chapman și Jon Steinberg sunt producători executivi.
Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Titus Makin (Jackson West), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford).
Mark Cuban, cunoscutul antreprenor american, deținătorul echipei de baschet Dallas Mavericks și unul dintre investitorii Shark Tank, este invitat special în primul episod al noului sezon.
Cine va fi noul partener al lui Nolan? Care vor fi noile provocările pe care va trebui să le depășească? Cum vor evolua relațiile în cadrul LAPD și ce alți invitați surpriză își vor mai face apariția?
Telespectatorii vor afla în noul sezon „Recrutul”, din 7 aprilie, în fiecare marți seara, de la ora 22:00, la AXN.