Din 28 ianuarie, ora 23.00
Serial nou
Maestrul şi Margareta, de luni la TVR Cultural
TVR Cultural continuă difuzarea pe spaţiul de luni seara, de la ora 23.00, a realizărilor excepţionale ale cinematografiei europene. După seria poloneză Decalogul, începând de luni, 28 ianuarie, TVR Cultural oferă telespectatorilor săi un alt serial de marcă: Maestrul şi Margareta (MASTER I MARGARITA – Rusia, 2005), o capodoperă cinematografică, ecranizare a romanului satiric omonim, scris de Mihail Bulgakov în 1940 şi publicat abia în 1966, din cauza cenzurii. Cele 10 episoade ale serialului cuprind istoria Maestrului şi a Margaretei de la începuturile creştinătăţii, până în anii ’30, în Rusia condusă de Lenin şi Stalin. Planurile ei se întretaie în mod surprinzător şi ambiguu. Iisus Hristos, Diavolul, un scriitor sinucigaş, Pilat din Pont, un motan enorm, împătimit de votcă şi trabucuri, şi Margareta, cea mai frumoasă femeie din lume, sunt personajele aproape neverosimile ale acestei poveşti despre iubire, disperare şi mântuire, care a schimbat faţa literaturii. Rolurile principale sunt interpretate de: Anna Kovalciuk, Aleksandr Galibin, Oleg Basilaşvili.
Încercări de a ecraniza în Rusia celebrul roman au fost mai multe, însă regizorul Vladimir Bortko a devenit primul care a reuşit să ducă acest proiect până la capăt. Maestrul şi Margareta este cea de-a doua lucrare de anvergură realizată de acest regizor în ultimii ani, după serialul Idiotul (ecranizarea romanului lui Dostoievski), care a fost distins, în 2004, cu premiul ,,Soljeniţân". În opinia regizorului Bortko, Maestrul şi Margareta a fost o lucrare ca oricare alta, iar chestiunea cu misticismul, crede el, au inventat-o cei care au ratat filmul, pentru a se justifica. ,,N-am avut probleme cu romanul şi ecranizarea lui", a comentat regizorul într-un interviu acordat ziariştilor ruşi. ,,Dificultatea a constat doar în a găsi o cale de a transpune în mod adecvat romanul în film. A fost o sarcină serioasă şi îmi era puţin frică. După complexitatea filmărilor, serialul Maestrul şi Margareta este comparabil cu Război şi pace. N-am făcut decupaje, am filmat aproape de text".
Inedit este faptul că, pentru a respecta nu numai romanul lui Bulgakov, dar şi aspectele istorice, regizorul a ales să întoarcă totul pe dos: la Sankt Petersburg a filmat Moscova anilor ’30, în Bulgaria, palatul lui Irod, iar Golgota a filmat-o în Crimeea.
O altă poveste este deja cunoscută în lumea cinematografiei: până în 2005, toate tentativele de a transpune pe peliculă celebrul roman al lui Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, au eşuat, iar actorii care fuseseră distribuiţi în producţiile niciodată finalizate au avut mari probleme. Totuşi, Vladimir Bortko a avut curajul să ducă până la capăt un astfel de proiect, chiar dacă şi echipa lui a fost afectată de ghinion. Mai întâi, interpreta Margaretei, frumoasa Anna Kovalciuk, a divorţat, declarând presei că totul s-a petrecut pe neaşteptate şi nici ea nu înţelege exact ce s-a întâmplat. Apoi, actorul Oleg Basilasvili, interpretul lui Voland, şi-a pierdut vocea. Tot pe neaşteptate. După ce a petrecut o zi întreagă la filmări, Oleg a sosit acasă noaptea târziu. S-a culcat, iar dimineaţa, când s-a trezit, nu mai putea să scoată un cuvânt. Doctorul a impus ca actorul să facă o pauză cu vocea de două luni, lucrările de sonorizare a filmului fiind amânate.
{mosloadposition user10}