Focus Sat anunță o nouă premieră în România, serialul Canal+ „Despre bani și sânge” („D’argent et de sang”, 2023). Cele 12 episoade vor putea fi urmărite integral din 13 mai în biblioteca VOD din Focus Sat app.
„Despre bani și sânge” este o producție franceză inspirată din realitate. Scenariul se bazează pe cartea „D’argent et de sang” (2018) scrisă de jurnalistul de investigație Fabrice Arfi, care spune povestea unei fraude de proporții din Franța anilor 2008-2009. La acea vreme, presa locală a descris-o drept „frauda secolului”. În 2005 Uniunea Europeană a inițiat un sistem de comercializare a emisiilor de carbon în vederea combaterii încălzirii globale și a reducerii poluării rezultate din gazele cu efect de seră. Companiile europene primeau credite pe care le putea vinde sau cumpăra pe o piața bursieră dedicată.
Imediat au apărut profitori care au speculat breșa din legislația locală și au cumpărat aceste credite din străinătate (fără TVA) pentru a le vinde (cu TVA) în Franța, folosind conturi offshore. Daunele provocate statului francez s-au ridicat la 1,6 miliarde Euro, în timp ce UE a pierdut cel puțin 6 miliarde Euro!
În „Despre bani și sânge”, tunisienii Fitous (Ramzy Bedia) și Bouli (David Ayala), îmbrăcați în haine colorate copiate din cele mai recente colecții de designer, se folosesc zi de zi de experiența de viață dobândită pe stradă și farmecul personal pentru a face bani în rău famatul arondisment Belleville din Paris. Cei doi descoperă metoda de fraudă cu TVA și demarează un plan simplu, dar foarte profitabil. Escrocii îl conving pe Jérôme Attias (Niels Schneider), un broker pasionat de jocurile de noroc, care prin căsătorie intrase în rândurile unei familii foarte bogate, să se asocieze cu ei pentru a fura peste 1 miliard Euro. Problemele lor apar când oficialul guvernamental Simon Weynachter (Vincent Lindon) descoperă înșelătoria în timpul verificării de rutină a unui transport de panouri solare. Acesta devine obsedat de prinderea lui Jérôme și înființează o divizie dedicată cazului. Pentru a scăpa de problemele familiale, Simon se refugiază în muncă și dă startul unui captivant joc de-a șoarecele și pisica, care plimbă privitorii din Paris (unde burghezia populează cartierele cochete, iar escrocii umplu arondismentul Belleville), până în Las Vegas și Tel Aviv, trecând pe la Bursa de Valori din New York și prin cazinourile din Manila. Olga Kurylenko (cunoscută grație rolurilor din „007: Partea lui de consolare”/„Quantum of Solace” și „Oblivion. Planeta uitată”/„Oblivion”) joacă rolul Juliei, iubita lui Jérôme.
Serialul „Despre bani și sânge” a fost creat, scris și regizat de Xavier Giannoli, care a fost laureat cu 2 Premii César pentru „Iluzii pierdute”/„Illusions perdues” (2021), a fost nominalizat la Palme d’Or pentru „Când eram cântăreț”/„Quand j’étais chanteur” (2006) și „À l’origine” (2009) și la César pentru „Marguerite” (2015). Frederic Planchon este co-regizor.
Descrisă de Giannoli drept „un thriller, o investigație financiară, o dezbatere despre mediu, o călătorie spirituală și un studiu al obiceiurilor și manierelor”, serialul este un spectacol total: „Am fost fascinat de sarcina electrică care trece dintr-o piesă în alta în acest grandios puzzle modern. Camera mea este plasată undeva între o fascinație estetică pentru «rău» și o preocupare cu privire la modul în care ne putem apăra societatea. Am vrut să filmez un raport despre starea lumii contemporane și contradicțiile ei inerente”, a declarat creatorul Xavier Giannoli.
Pe lângă această nouă premieră din mai, în biblioteca VOD din aplicația Focus Sat sunt disponibile producții de o mare diversitate tematică precum: „Plânsul pădurii” (Crying Forest), „Zbor fără întoarcere” (Aller Simple) și „Sanctuarul” (Sanctuary) – din genul horror; „Trei Femei” (Tres Mulheres) – din genul ficțiune istorică; „Polițiști fără frontiere” (Crossing Lines) și „Soarele de la miezul nopții” (Midnight Sun) din genul polițist de investigatie; „Fără nicio pată” (Spotless) și „Carlos” din genul crime; „Viața merge mai departe” (La Vie Devant), „Stagiarii” (Hippocrate), „În mijlocul furtunii” (Ride Upon The Storm) și ”Fiul meu” (Mon Fils) din genul dramă; „Brigada” (B.R.I) din genul polițist de super-acțiune și multe altele