revine cu un nou sezon, in care medicii rezolvao serie de operatii estetice dezastruoase
Dr. Paul Nassif şi Dr. Terry Dubrow îşi folosesc priceperea pentru a ajuta celebrităţi şi oameni obişnuiţi să-şi schimbe vieţile păşind în sala lor de operaţie
Seria de succes marca E! Botched, cea mai urmărită emisiune nouă a postului din ultimii trei ani, revine pe data de 26 aprilie, de la ora 22:00, cu un sezon nou-nouţ, în care Dr. Paul Nassif şi Dr. Terry Dubrow încearcă să repare ceea ce pare imposibil de reparat şi să corecteze operaţiile estetice cu rezultat dezastruos.
Se spune că „frumuseţea este în ochii privitorului”, dar când drumul spre perfecţiune ia o turnură oribilă şi desfigurantă, unele persoane devin victime deloc atrăgătoare. De la staruri de televiziune, sportivi celebri şi vedete din lumea muzicală la persoane care au suferit arsuri şi pacienţi care au probleme din cauza injecţiilor cu silicon cumpărate de pe piaţa neagră, Botched schimbă din nou vieţi şi redă speranţa prin operaţii remarcabile. Noul sezon are premiera duminică, 26 aprilie, la ora 22:00, numai la E!
În fiecare episod, Dr. Nassif şi Dr. Dubrow operează şi ajută mai mulţi pacienţi care nu mai au unde apela pentru ajutor, după ce au trecut prin operaţii stresante şi dureroase, care au eşuat. De-a lungul serialului, vedem poveştile pacienţilor şi urmărim toate stadiile călătoriei lor spre recuperare, aflând detalii despre umilinţele şi nesiguranţa care le domină vieţile înainte de operaţii. Sezonul de faţă este mai uimitor şi mai incredibil ca primul, cuprinzând complicaţii multiple: de la un chirurg din Tijuana care foloseşte implanturi de sân pentru fundul unei femei, la faţa unei femei care cade după un accident de motocicletă sau la un bodybuilder care are parte de un implant pectoral dezastruos.
Iată câțiva dintre pacienţii acestui sezon:
Nicole Eggert – Nicole e cunoscută pentru rolurile din Baywatch şi Celebrity Fit Club şi speră să-şi reducă sânii, pentru a arăta mai tânără şi a-şi putea îngriji mai bine copiii.
Daniella Mendez – Daniella este un exemplu rar de schimbare de sex, devenind din bărbat femeie, apoi din nou bărbat şi din nou femeie. Daniella s-a născut bărbat şi a început procesul de tranziţie spre a deveni femeie la 15 ani, dar după despărţirea de iubitul ei longeviv, când avea 24 de ani, s-a răzgândit din nou în legătură cu sexul ei.
Rajee Rajindra Narinesingh – Rajee a făcut injecţii cumpărate pe piaţa neagră, corpul i s-a umplut de substanţa de sorginte industrială, iar faţa i-a explodat.
Shauna Sand-Lamas – După două măriri de sân, o operaţie de reparare a cicatricilor şi cantităţi enorme de Botox şi filler-e, Shauna vrea să arate mai natural şi să-şi pună iar pe roate cariera de model/actriţă.
Guillermo Eiland – Membru al trupei de hip-hop laureate cu Grammy Bone Thugs n Harmony, Guillermo era dependent de steroizi, care i-au dezvoltat sânii, iar acum are ginecomastie. După ce s-a operat, are sfârcurile lăsate şi pieptul îi arată ca un balon dezumflat.
Urmăriți numai la E! noul show săptămânal Botched, care are premiera duminică, 26 aprilie, la ora 22:00. Episoadele vor di difuzate săptămânal.
Despre Botched
Botched este o producție Evolution Media, avându-i drept producători pe Douglas Ross, Greg Stewart, Alex Baskin și Matt Westmore. Dr. Terry Dubrow, Dr. Paul Nassif și Robert Carroll sunt coproducători executivi.