Luna septembrie aduce, la Minimax, un Bloc Tematic Lego și un concurs destinat tuturor fanilor, mici și mari! Astfel, în fiecare weekend, de la ora 09:30, copiii au parte de două producții inspirate de jucăriile companiei Lego: serialele animate „Lego – Prietenele din Heartlake City” și „Lego Elves”. Cel dintâi e povestea a cinci prietene bune care au experiențe fantastice, își urmează visele și lucrează împreună pentru a înfrunta orice provocare din orașul Heartlake. „Lego Elves” e o poveste colorată despre o fetiță care primește o amuletă magică, ce o teleportează în lumea paralelă Elvendale. Aici, se împrietenește cu patru elfi care pot controla apa, pământul, focul și vântul.
În plus, din data de 11 septembrie, Minimax, împreună cu compania RCS & RDS, desfășoară un concurs pentru cei mici, oferindu-le peste 100 de premii minunate. Ei trebuie să construiască obiectul lor preferat din orice material doresc, să-i facă o poză și să o încarce în cadrul aplicației de concurs de pe pagina de Facebook Minimax (https://www.facebook.com/minimaxromania). Marele premiu oferit, este o excursie pentru o familie la parcul de distracții Legoland (Germania). Campania se adresează abonaților RCS & RDS, iar mai multe informatii privind modalitatea desfasurare a concursului pot fi găsite pe pagina de facebook Minimax. Aplicația devine activă în data de 11 septembrie la ora 18:00.
Cărămizile colorate din plastic produse de compania daneză, din 1947, sunt un brand global a cărui istorie a început în atelierul dulgherului Ole Kirk Christiansen, din Billund (Danemarca). În timpul Marii Depresiuni din anii ’30, acesta a început să creeze versiuni în miniatură ale produselor sale, din lemn (mese de călcat, scări), apoi i-a venit ideea să facă jucării. În 1947, a cumpărat un injector de plastic și a început să realizeze cuburile care sunt acum celebre și care bucură orice copil pasionat de construcții și joacă.