OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, anunţă rezultatele unui studiu de securitate realizat de publicaţia britanică Which?.
Realizat anul trecut, studiul a presupus chestionarea proprietarilor de sisteme de alarmă pentru acasă, cu scopul de a afla provocările cu care aceştia se confruntă atunci când vine vorba de alarme, 74% dintre cei chestionaţi afirmând că au experimentat cel puţin o alarmă falsă în ultima perioadă.
Conform studiului, unul dintre principalele motive ce generează alarme false este dat de prezenţa în cadru a animalelor de companie, acestea reuşind să activeze atât senzorii de exterior, cât şi pe cei de interior.
Stabilitatea unui sistem de detecţie al intruziunilor depinde în mare măsură de fiabilitatea şi performanţa senzorilor folosiţi. Astfel, OPTEX a realizat un mic test pentru a demonstra modul în care senzorii de detecţie realizaţi de companie pot identifica cu succes toate animalele şi pot astfel să “anuleze” activările false.
Test OPTEX – Senzor PIR Optex VXI
Pentru a demonstra modul în care detectorii OPTEX pot fi folosiţi în locaţii în care există animale, reprezentanţii companiei au instalat un senzor de exterior VXI şi l-au conectat la o cameră Axis Communications, prin intermediul unei integrări ACAP, şi au urmărit modul în care senzorul detecta mişcarea tuturor elementelor din cadrul supravegheat. OPTEX ACAP (AXIS Camera Application Platform) permite senzorilor IP să trimită comenzi direct către camerele PTZ Axis. Activarea camerelor este realizată doar atunci când este detectată o mişcare de către senzorii OPTEX.
În timpul întregului test senzorul a ignorat animalele de companie, detectând doar prezenţa angajatului OPTEX.
Senzorii volumetrici PIR din seria VXI au o rază de acoperire de 12 m şi pot detecta orice fel de persoană sau obiect ce emite energie termică sub formă de radiaţie infraroşie. Astfel, atunci când un om trece prin dreptul câmpului vizual al senzorului, acesta va detecta prezenţa în mod automat şi va activa alte sisteme de securitate sau alerta agenţii de securitate. Pentru a evita detectările false, senzorii OPTEX generează alarme doar atunci când se realizează detecţie atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară. Senzorul îndeplineşte cerinţele standardului IP55, performanţa sa nefiind afectată de praf sau de către stropii de ploaie.