Compania dă publicităţii rezultatele pe anul 2012, investiţiile şi planurile de creştere previzionate pentru 2013
Senso Ambiente, companie specializată în importul şi distribuţia de echipamente sanitare de lux, anunţă o creştere a cifrei de afaceri în 2012 cu 40% faţă de anul anterior – adică 1,900,000 de Euro.
Pentru anul în curs, compania şi-a propus ca şi obiectiv obţinerea unei cifre de afaceri de 2,500,000 Euro, ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 30% faţă de 2012 luând în calcul investiţiile de aproximativ 300,000 Euro planificate pentru 2013 în logistică, showroom şi dezvoltarea reţelei de parteneri. Compania şi-a lărgit, de asemenea, reţeaua de distribuţie ajungând la 120 de distribuitori la nivel naţional. Începând cu sfârşitul anului 2011, Senso Ambiente a introdus în portofoliul său mărci importante pe plan internaţional cum ar fi: Geberit – instalaţii, Zehnder – radiatoare premium şi Aquanova – accesorii de baie.
Referindu-se la rezultatele obţinute în anul trecut, Virgil Lixandru, Director de Marketing şi Vânzări Senso Ambiente declară: „Cea mai importantă marca a anului 2012 a fost Hansgrohe cu un procent de 32% din cifra de afaceri a Senso Ambiente, urmată de Geberit cu 20%, Ideal Standard şi Duravit cu 15% fiecare şi Zhender cu 7%.” „De asemenea, a avut un aport important şi faptul că am oferit partenerilor noştrii ( revânzători ), soluţii complete pornind de la instalaţiile incastrate în perete, obiecte sanitare, lavoare, inclusiv căzi şi cabine de duş, sisteme de duş, baterii de baie şi bucătarie dar şi radiatoare de baie.”, explica Directorul Senso Ambiente.
Unul dintre paşii importanţi ce a dus la cifra de afaceri obţinută în 2012 a fost creşterea numărului de distribuitori prin adăugarea la cele 70 de magazine cu show – room a unui numar de aproximativ 60 de mici magazine destinate instalatorilor, magazine cu un spaţiu mediu de 15-20m2 dar şi colaborarea cu segmentul de magazine tip DIY ( do it yourself ).
Ca si pondere a vânzărilor, specialiştii Senso Ambiente apreciază că Bucureştiul a reprezentat aproximativ 40%, restul de 60% împărţindu-se în ordine între următoarele oraşe: Cluj, Braşov, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti,Timişoara, Iaşi, Arad, Baia Mare, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş şi Focşani.
Pentru 2013, compania Senso Ambiente şi-a propus noi investiţii, ce au inceput deja şi anume investiţii în logistică – achiziţionarea de noi utilaje pentru depozitul situat pe autostrada Bucuresti-Ploiesti; în remodelarea completă a show-room-ului din Calea 13 Septembrie ce va conţine concepte luxoase de băi, realizate de designeri faimoşi precum Philipp Starck, Patricia Urquiola sau Adam Sadler – proiect realizat de unul din arhitecţii renumiţi ai capitalei; noi investiţii în susţinerea distribuitorilor prin programe de marketing, traininguri şi alte evenimente locale, programe ce vor da posibilitatea partenerilor Senso Ambiente să ofere cele mai bune servicii şi produse pentru baie.
„Investiţiile pe care le vom realiza în 2013 vor fi de aproximativ 300,000 Euro şi sunt destinate atât susţinerii creşterii de 30% previzionate pentru anul în curs precum şi susţinerii dezvoltării reţelei de distribuţie la nivel naţional şi dar şi a fiecarui distribuitor în parte”., spune Lixandru.
Referindu-se la consumatorii produselor sanitare de lux, justificând creşterea obţinută cât şi cea previzionată a companiei Senso Ambiente, într-o piaţă economică în stagnare, Virgil Lixandru explică: „Vorbim despre o zonă de piaţă atipica, unde designul produselor este extrem de important iar investiţiile clienţilor sunt emoţionale într-un procent de peste 80%, restul de sub 20% fiind legat de necesităţile de funcţionalitate. Asta înseamnă că segmentul consumatorilor casnici şi în concluzie şi cel al specialiştilor ( în special arhitecţi ) nu numai că nu vor înceta să cumpere dar şi că peste 10-15% dintre aceştia se vor orienta către produse high-end unde preţul este determinat de designul deosebit.”
Consumatorul de obiecte sanitare premium al anului 2012 a avut în medie, un buget situat între 2,000 şi 3,000 de euro pentru reamenajarea unei băi. A existat însă şi un procent de aproximativ 10%- 15% dintre consumatori, ce au ales produsele high-end cu bugete per baie/obiecte sanitare pornind de la 7,000 de euro. „Această tendinţă, în ce priveşte bugetele consumatorilor, a fost o constantă pentru noi încă din 2011 şi credem că tendinţele în 2013 vor fi similare.”, concluzionează directorul de marketing şi vânzări al companiei.
În ce priveşte decizia de achiziţie a unui obiect sanitar premium, consumatorul casnic este şi va fi şi în 2013 influenţat în proporţie de 80% de design şi doar în proporţie de 20% de buget şi restricţii funcţionale în timp ce consumatorul corporate se va axa în luarea deciziei pe eficienţa produsului, consumul energetic redus şi durabilitatea mare în timp.
Profilul consumatorului casnic de produse sanitare premium, conform Senso Ambiente este caracterizat de persoane cu un venit net de peste 600-700 de euro/lună, peste 60% femei şi aproximativ 40% barbaţi, majoritatea de peste 32 de ani, persoane educate cu studii superioare sau medii, care îşi construiesc o locuinţă nouă sau îşi renovează vechea baie dintr-un apartament.