Inovația, conceptul de farmacie prietenoasă, optimistă, unde găseşti întotdeauna recomandări competente şi produsele de care ai nevoie, au făcut din Sensiblu unul dintre cele mai valoroase branduri și cea mai mare rețea de farmacii din România.
Prin noua campanie publicitară, lansată la începutul lunii octombrie, Sensiblu îşi propune să crească notorietatea şi să-şi consolideze poziţia de lider pe piaţa de retail farmaceutic.
“Conceptul "O simfonie de oameni" a răspuns cel mai bine briefului clientului și viziunii strategice a brandului. Suntem încântaţi că am fost aleşi de Sensiblu să ducem la următorul nivel un brand premium cu o istorie atât de bogată. Campania Sensiblu este una emoţională, care îşi doreşte să se adreseze tuturor vârstelor şi claselor sociale, tuturor meseriilor şi tipurilor de personalități – pentru că Sensiblu este o farmacie care are tot ce trebuie”, a declarat Cristina Iordănescu, Deputy Managing Director, Saatchi & Saatchi.
“Oameni diferiți, nevoi diferite. Dar există o nevoie care ne apropie pe toți: aceea de sfaturi competente și produse pe măsură. Noua campanie Sensiblu arată oameni în diferite momente din zi și din noapte, din cele mai variate categorii sociale, în farmaciile Sensiblu: ei interacționează cu personalul, cer sfaturi, cumpără, se consultă între ei. Și, în final, pleacă mulțumiți de întreaga experiență. Rezultatul? O campanie de imagine care ilustrează simultan tot ce ne desparte, tot ce ne apropie și faptul că există o farmacie Sensiblu pentru fiecare dintre noi”, declară Dan Nicolescu, Marketing Director, Sensiblu.
Saatchi & Saatchi a dezvoltat o campanie de imagine pentru brandul Sensiblu. Aceasta constă într-o serie de spoturi TV – unul de 60 secunde şi cinci de 25 secunde, materiale pentru farmacii, o campanie radio, precum şi o campanie online. De asemenea, în perioada octombrie-noiembrie, Saatchi & Saatchi va dezvolta şi două campanii tactice pentru Sensiblu.
Echipa Saatchi &Saatchi care a contribuit la realizarea acestei campanii este formată din: Cristina Iordănescu – Deputy Managing Director Saatchi & Saatchi, Johan Ohlson – Executive Creative Director, Laura Iane – Group Creative Director, Marius Tianu – Senior Copywriter, Alexandra Ivan – Group Account Director, Ruxandra Stoicescu – Senior Account Manager, Mihaela Racescu- AV Producer. Din partea Sensiblu, echipa care a coordonat realizarea campaniei este formată din Dan Nicolescu, Marketing Director şi Şotingeanu Daniela, Marketing Communication Manager.