rebranding pentru divizia web a Senior Software
Senior Interactive este numele noii companii independente rezultate prin rebrandingul diviziei web a Senior Software, ca o consecinţă a creşterilor şi dezvoltării din ultima perioadă şi pentru o comunicare eficientă în piaţă a competenţelor specifice. Rebrandingul marchează decizia strategică de a comasa sub numele Senior Interactive activitatea de succes a Senior Software, care a cuprins competenţele de consultanţă, design, dezvoltare şi implementare de campanii de marketing şi comunicare online. Senior Software va continua să activeze în piaţă ca furnizor de soluţii informatice şi consultanţă pentru managementul afacerilor. Senior Interactive deţine, de asemenea, un portofoliu in creştere de site-uri proprii şi oferă servicii de gestionare a publicităţii online prin adserver ondemand.
Companie înfiinţată în 2003, Senior Software a dezvoltat şi extins permanent domeniile de activitate în care activează. Principalele direcţii de dezvoltare strategică au fost comunicarea online, prin divizia WEB şi dezvoltarea de aplicaţii informatice pentru managementul afacerilor prin divizia ERP. În prezent, Senior Software dezvoltă două noi direcţii de business, deschise de lansarea uneia dintre cele mai performante soluţii de management al recrutării de pe piaţa românească – Sincron, şi de consultanţa în implementarea de soluţii de tip CRM on demand – un nou standard pentru piaţa sistemelor de Customer Relationship Management.
Plecând la drum, în 2003, cu numai 2 angajaţi, Senior Software a ajuns la sfârşitul lui 2006 la un număr de 60 de angajaţi, dintre care 20 formau echipa diviziei WEB, ceilalţi fiind implicaţi în activităţile de dezvoltare de aplicaţii pentru managementul afacerilor. Cifra de afaceri a companiei a evoluat de la cca. 120.000 Euro în primul an de activitate, la peste 600.000 Euro la nivelul anului 2006, ritmul de creştere fiind constant peste 100% de la an la an.
Senior Interactive duce mai departe experienţa şi succesele adunate de divizia Web a Senior Software în dezvoltarea de campanii de comunicare online de succes şi un portofoliu de clienţi format din nume prestigioase, din domenii diverse:
– auto: (Automobile Bavaria – MAN, Dom Automobile, Opel DiBas),
– FMCG: (Danone PDPA Romania, Heineken – Brau Union Romania, Parliament – Philip Morris, Axe Unilever SCE, Kinder Bueno by Ferrero, Sunsilk – Unilever SCE)
– HR & recrutare: (Brainspotting, HR Consultanta – RTC Group, Leadership Development Solutions, Smart Management Agency, ISG PM)
– distribuţie: (Koh-I-Noor Romania, Media Rom – Wunderbaum, Zehnder Group Romania)
– leisure&entertainment: StanleyBet Romania, Gazeta Sporturilor (Convergent Media)
– arhitectură/construcţii: Romconstruct, Vitan Towers
– farma, medical&healthcare: B. Braun Medical Romania, HTP Medical, Innovatics, Integrine, Solvay Pharmaceuticals, Stryker Corporation, PharmaVita
Senior Interactive se poziţioneză, prin ritmul susţinut de creştere, cifra de afaceri şi amploarea proiectelor desfăşurate, ca unul dintre principalii jucători pe piaţa românească de consultanţă, design şi dezvoltare de campanii de marketing şi comunicare online. Cifra de afaceri estimată de Senior Interactive pentru anul 2007 este de cca. 800.000 Euro. Principala pondere din venituri este reprezentată de proiectele dezvoltate pentru clienţi, însă, o pondere din ce în ce mai mare provine din veniturile generate de reţeaua de site-uri proprii. Din portofoliul de proiecte proprii fac parte site-urile: www.comunicatedepresa.ro (în parteneriat cu new media Agency) www.jobbing.ro, www.studiidecaz.ro, www.codulrutier.ro, www.profuderomana.ro, www.ebanker.ro, www.creditemasini.ro .
„Senior Interactive a apărut ca o consecinţă firească a dezvoltării noastre. Este un pas strategic pe care l-am gândit cu aproape un an şi jumătate în urmă, l-am pregătit şi am ajuns la momentul potrivit pentru a-l face. Senior Interactive este unul dintre cei mai puternici jucători din piaţa românească de publicitate online, cu experienţă extinsă în gestionarea unora dintre cele mai mari bugete de media online din ultimii ani. Acest rebranding ne va oferi coerenţă în activităţile de comunicare, care vor deveni acum mai intense, pentru ca piaţa să aibă o imagine obiectivă despre dimensiunile, activităţile şi competenţele noastre”, a declarat Mihai Tătaru, managing partner la Senior Interactive.
Senior Interactive îşi bazează creşterea pe avantajele competitive oferite de creativitate, forţa în dezvoltare, suport tehnic excepţional, experienţa în dezvoltarea unora dintre cele mai mari campanii online din piaţa românească şi rezultate repetate pentru clienţi de prestigiu. Principalele servicii oferite vor fi legate în continuare de: consultanţa şi strategia de comunicare online, web design şi web development, mecanisme de campanii online, integrare cu campanii şi promoţii offline, search engine optimisation, dezvoltarea de advergames, online media planning şi oferirea de servicii de adserver ondemand.
{mosloadposition user10}