Protectiei Copilului din Iasi
Senatorul dr. Radu Terinte a prezentat duminica, intr-o conferinta de presa, concluziile intalnirii pe care acesta a avut-o la sfarsitul saptamanii cu directorul executiv adjunct al DGASPC Iasi, prof. Pintilii Penciuc, pe tema problemelor intampinate in activitate de catre Directia pentru Protectia Copilului in judetul Iasi.
In cadrul discutiilor, senatorul Terinte s-a informat in legatura cu principalele directii de actiune ale institutiei conduse de Pintilii Penciuc si a discutat despre dificultatile intampinate de catre angajatii DGASPC la punerea in aplicare a legislatiei in vigoare in ceea ce priveste Protectia si Drepturile Copilului.
Astfel, la nivelul judetului Iasi exista o tendinta vizibila de scadere a numarului de copii institutionalizati, crescand insa foarte mult ponderea abandonului de catre mame a copiilor cu varsta mai mica de 2 ani, fapt ce a dus la un numar de peste 1100 de asistenti maternali care au primit spre ingrijire in cadrul familiei astfel de copii abandonati.
Principalele probleme de ordin legislativ sesizate sunt legate de alocatiile de hrana si imbracaminte pentru copii, care nu au mai fost reactualizate de cativa ani, si necesitatile de ordin metodologic in privinta legii adoptiilor.
“In calitate de senator de Iasi, in urmatoarea perioada parlamentara ma voi implica in propunerea unor initiative legislative menite a reactualiza alocatiile pentru copii, intrucat sumele de 7 RON/zi alocatie de hrana si 300 RON/an alocatie de imbracaminte sunt in mod evident insuficiente.” – a declarat senatorul dr. Radu Terinte.
In ceea ce priveste legea adoptiilor, conducerea DGASPC a aratat ca sunt necesare amendamente legate de normele de aplicare a legii, intrucat, conform normelor actuale, pentru a se realiza o adoptie, noua familie are nevoie de acordul mamei, chiar daca aceasta a fost decazuta din drepturile parentale. Senatorul Radu Terinte a aratat ca are cunostinta cu astfel de situatii practice in care datorita inflexibilitatii legii, copiii au de suferit si chiar a semnalat posibile abuzuri.
“Cunosc personal situatii in care, desi mama fusese decazuta din drepturile parentale pentru ca isi abandonase copilul si plecase sa se prostitueze in strainatate, procedura de adoptie nu se putea realiza deoarece ea nu putea fi gasita de catre institutiile statului, iar cel care sufera este copilul. In alte situatii, astfel de mame denaturate practica un adevarat santaj asupra familiilor care adopta, cerand sume de bani pentru a nu dezvalui adevarul copilului adoptat, ori aceasta situatie este inadmisibila, pentru ca o astfel de chestiune poate bulversa complet un minor, cauzandu-I probleme psihice.” – a mai spus senatorul Terinte.
La sfarsitul discutiilor, profesorul Penciuc si-a aratat disponibilitatea de colaborare in ceea ce priveste proiectul “Senatorul copiilor”, iar senatorul Terinte l-a felicitat pe directorul adj. al DGASPC pentru centrul de excelenta de la Bucium, unde 20 de copii cu IQ ridicat provenind din familii sarace din mediul rural sunt sprijinite pentru a continua studiile si a ajunge la facultate. In cursul saptamanii urmatoare sunt programate intalniri ale senatorului dr. Radu Terinte cu dl. Mihnea Hurmuzachi, seful DSP Iasi, si cu d-na Camelia Gavrila, sefa ISJ.
{mosloadposition user10}