În prima zi a Campionatelor Europene de 3×3, organizate de Federația Românã de Baschet și Sport Arena Streetball, sub egida FIBA Europe, selecționatele României au înregistrat urmãtoarele rezultate:
Masculin:
România – Italia 16 – 13
Azerbaijan – România 8 – 15
Feminin
România – Irlanda 17 – 12
Ucraina – România 17 – 20
Competiția are loc între 5 și 7 septembrie, în Piața Universitãții, la aceasta participând 32 de echipe naționale, masculin și feminin, printre care și selecționatele tricolore, care se luptã pentru titlurile europene.
Potrivit formatului competiției, fiecare echipã va juca împotriva altor trei echipe din grupa sa, iar primele douã din fiecare grupã vor ajunge în sferturile de finalã. Finalele se vor disputa duminicã, 7 septembrie.
Componența echipei feminine este: Gabriela Mãrginean, Anca Șipoș, Alina Crãciun și Andra Haas, iar a celei masculine: Angel Santana, Bogdan Popescu, Cãtãlin Vlaicu și Ștefan Vasile.
În fiecare zi, în intervalul orar 16:00 – 22:00, terenurile din Piața Universitãții vor gãzduiesc competiția oficialã. În plus, în prima parte a zilelor de sâmbãtã și duminicã, evenimentul include și o competiție popularã, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Intrarea este liberã.
Grupele CE de 3×3 sunt urmãtoarele:
Masculin
Grupa A – Serbia, Spania, Cehia, Israel
Grupa B – Andora, Rusia, Estonia, Belgia
Grupa C – România, Slovenia, Azerbaidjan, Italia
Grupa D – Turcia, Lituania, Elveția, Grecia
Feminin
Grupa A – Cehia, Turcia, Lituania, Grecia
Grupa B – Spania, Rusia, Slovenia, Letonia
Grupa C – România, Elveția, Ucraina, Irlanda
Grupa D – Olanda, Belgia, Slovacia, Israel.
Acest eveniment este organizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Primăriei Municipiului București, PROEDUS, Universității Politehnica.
Parteneri: Atenție, Banca Transilvania, Blue Air, Borsec, Ciuc Radler, Farmec, Fratelli, Hotel Intercontinental, M-Pesa Vodafone, Restart, Ulker, Xerox, Zepter și Digi Sport.
Parteneri media: 24Fun, Adevărul Holding, Euromedia, Kiss FM, Prima TV, ProSport, Zile și Nopți.
Photo credits: FIBA Europe