După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate pe 21 decembrie
Procesul de selecţie a personalului din SRTv în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concedierea colectivă s-a încheiat. Astăzi, 11 decembrie 2012, au fost afişate rezultatele, urmând ca eventualele contestaţii să fie depuse de salariaţii SRTv în perioada 12-14 decembrie 2012, la secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Rezultatele finale ale selecţiei de personal, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi afişate în data de 21 decembrie 2012.
La procesul de selecţie au participat 2.562 de salariaţi, din cei 2.784 de angajaţi notificaţi, adică un procent de 92%.
Un număr de salariaţi nu au fost notificaţi şi, în consecinţă, nu au participat la selecţia de personal, fie din motive legale, strict determinate, fie din motive care decurg din logica noilor fluxuri de activitate, incluse în planul de restructurare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie nr. 110/2012 şi 121/2012. Din această categorie fac parte, fără ca enumerarea să fie limitativă, salariaţii aflaţi în concediu de îngrijire copil; femeile însărcinate; salariaţii care au revenit din concediul de îngrijire copil şi se află în perioada de 6 luni în care sunt protejaţi de lege, conform art. 44, lit.f) din CCM al SRTv în vigoare; salariaţii aflaţi în concediu fără plată; salariaţii detaşaţi la alte instituţii; salariaţii ale căror Contracte Individuale de Muncă încetează până la sfârşitul anului în conformitate cu dispozitiile art. 56 lit c) din Codul Muncii (pensionare pentru limită de vârstă).
Potrivit HCA nr. 110/2012 şi 121/2012, în noua organigramă a SRTv, anumite compartimente, care au în structură locuri de muncă nevizate de restructurare, nu au făcut obiectul reducerii de personal.
Selecţia angajaţilor a presupuns trei etape – depunerea unui memoriu de activitate, susţinerea unui test grilă şi a unui interviu – care, în punctajul final, au contat cu ponderi de 50, 20, respectiv 30%. Au funcţionat 18 comisii de evaluare alcătuite din profesionişti în domeniile corespunzătoare fiecărei categorii de activitate din SRTv. Componenţa acestora a fost aprobată prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv.
Sub imperativul termenelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 617/2012 privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de SRTv şi în OUG nr. 33/2012, Consiliul de Administraţie al TVR are obligaţia de a pune în aplicare un program de redresare economică, cu măsuri organizatorice, cu restructurări economice şi de personal necesare funcţionării eficiente a SRTv, în vederea plăţii datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii.