În premieră în România, Seed Consultants lansează programul “Cel mai promiţător brand românesc”
Seed Consultants, partener exclusiv Landor Associates în România, lansează programul “Cel mai promiţător brand românesc”, prima competiţie din ţara noastră adresată reprezentanţilor comunităţii de afaceri la finalul căreia un brand românesc va beneficia de un proces de re-branding.
Iniţiat de o agenţie româneascâ de branding şi design, adresat afacerilor private din România, programul are ca obiectiv principal încurajarea companiilor pentru dezvoltarea şi promovarea brandurilor româneşti.
În competiţie sunt invitate să se înscrie companiile mici, medii şi mari care au în portofoliu un brand românesc de produs / de serviciu / de corporaţie pe care doresc să îl relanseze sau să îl reinventeze. Brandul câştigător va beneficia de expertiza Seed Consultants în realizarea pro bono a unui program complet de branding, gândit şi realizat în funcţie de nevoile brandului respectiv: de la analiză şi strategie de brand, la crearea unui nou nume, redesenarea identităţii vizuale sau a designului de ambalaj sau la dezvoltarea manualului de brand.
Juriul care va evalua aplicaţiile în concurs este format din: Emma Beckman – Client Director Landor Associates (18 ani de experienţă în branding), Anca Fieraru – Managing Director MS Consulting (14 ani de experienţă în research), Niels Schnecker – analist economic, Radu Preda – Director editorial Săptămâna Financiară şi Fin.ro, Alessandra Stoicescu – jurnalist cu o bogată experienţă care a urmarit îndeaproape evoluţia mediului de afaceri românesc, Alfred Borcan, Director Marketing Volksbank Romania, Şerban Alexandrescu – Managing Partner Headvertising, Dochiţa Zenoveiov – Managing Director Seed Consultants Partener Landor (11 ani de experienţă în marketing).
“Programul este un demers necesar într-un context economic aflat încă în recesiune. Demarăm o competiţie extrem de atractivă, cu o miză importantă şi avem alături, în calitate de juraţi, experţi valoroşi din mai multe zone – economie, research, branding si imagine. În acelaşi timp, prin acest proiect ne dorim să creştem notorietatea industriei româneşti de consultanţă de brand şi a rolului semnificativ pe care branding-ul îl are în succesul oricărei afaceri”, declară Dochiţa Zenoveiov, Managing Director Seed Consultants.
Perioada de înscriere în competiţie este 6-30 iunie, interval în care companiile pot aplica prin depunerea unei cereri pe mail sau pe fax în care vor explica ce ar imbunătăţi la brandul lor. Sunt eligibile atât firme care activează în sectorul serviciilor, cât şi în cel al producţiei. Nu vor fi acceptate aplicaţiile companiilor care necesită o restructurare radicală, care au demarat deja proiectul de branding sau care activează într-unul din următoarele domenii: tutun, jocuri de noroc, arme sau tehnică militară, substanţe şi plante etnobotanice, servicii pentru adulţi, agenţii de publicitate, branding, media, PR.
Între 30 iunie şi 5 iulie, juriul va analiza aplicaţiile şi va desemna câştigătorul programului, iar criteriile în funcţie de care va face evaluarea vor urmări: problema semnalată, gradul în care este nevoie de (re)branding, potenţialul brandului, dinamica pieţei în care brandul se înscrie. În perioada 6 iulie – 6 septembrie, echipa Seed Consultants va dezvolta proiectul de branding, care va fi lansat în intervalul 10-30 septembrie.
Regulamentul competiţiei şi toate detaliie pentru înscriere sunt disponibile pe www.celmaipromitatorbrand.ro
Seed Consultants este singura agenţie de branding din România care are un parteneriat cu o companie internaţională de consultanţă de brand şi design. Landor Associates este una dintre cele mai importante companii de branding globale, prezentă pe toate continentele cu peste 20 de birouri locale.
Seed Consultants, partener exclusiv în România, beneficiază de o metodologie de lucru care a stat la baza creării unor branduri internaţionale de renume, devenite “lovemarks”.
Programele noastre de branding implică workshop-uri şi dezbateri derulate împreună cu clienţii, care sunt astfel parte activă în (re)definirea brandurilor lor. Printre clienţii Seed Consultants se numără branduri româneşti renumite precum: Scandia Food, Angst, Radio ZU, Petrom City, MedLife, Antena 1, GSP TV, Galador, Ovidiu, Intact Media Academy, Novatik, Final Distribution, VipAir. (//seed-consultants.ro/category/proiecte/)