Toatã lumea are ceva de ascuns, dar ce secrete pot fi atât de întunecate încât sã fie nevoie de o crimã pentru a le ascunde? Aflãm din noua serie despre fapte reale Secretul meu întunecat, în premierã din 7 august, numai la Diva Universal
Fiecare dintre noi ascunde lucruri pe care şi-ar dori să nu le afle cei din jur, însă cazurile adevărate din noua serie despre fapte reale Secretul meu întunecat, în premieră de joi, 7 august, ora 22:00, numai la Diva Universal, prezintă astfel de situaţii împinse la extrem.
Aflăm poveştile adevărate unor oameni care ascund secrete tenebroase, pe care sunt gata să le apere chiar cu preţul de a ajunge să aibă noi secrete. Ce detalii ar putea fi atât de negre încât aceşti oameni să fie în stare să ucidă pentru a le ascunde? Un tată de familie încearcă să ascundă faptul că duce o viaţă dublă, fiind homosexual. O femeie vrea să intre în politică, dar are un trecut criminal, care ameninţă să-i distrugă ambiţiile. Desigur, problema este că, odată comisă, fiecare crimă devine un secret şi mai apăsător, iar acum poveştile lor şocante sunt aduse în faţa publicului larg!
În primul episod al seriei, intitulat Pikul și difuzat pe 7 august, la ora 22:00, îi urmărim pe Joe şi Diane, care par să aibă totul. El e broker la Bursă, ea are grijă de casa familiei. Dar Diane dispare. Să fie, oare, de vină un nou iubit? În al doilea episod de joi, 14 august, ora 22:00, cadavrul lui Kathleen Lipscomb este găsit la marginea drumului. Secretele pe care le dezvăluie vor distruge cariere, implicând în scandal Aviaţia SUA.
În continuare, pe 21 august, în episodul al treilea, intitulat Margolies, autorităţile încep să investigheze secretele succesului un dealer de diamante, dar pentru a păstra aceste secrete cruciale se fac eforturi criminale. Iar pe 28 august, tot de la ora 22:00, vom urmări un cameraman de la Hollywood care ajunge să trăiască el însuşi un adevărat film de groază, după ce iese la iveală un secret zguduitor.
Nu uitați: seria Secretul meu întunecat, care redă fapte reale, începe, în premieră la Diva Universal, joi, 7 august, la ora 22:00. Episoadele vor fi difuzate săptămânal.