Miercuri, de la 20.20, Gabriel Cotabiţă şi Horia Moculescu intră în luptă cu blondele lui Negru!
Miercurea aceasta, de la 20.20, Horia Moculescu şi Gabriel Cotabiţă vin în platoul “Te pui cu blondele” pentru o confruntare de senzaţie! Înarmate cu informaţie şi multe întrebări picante, blondele speră să-i uimească pe invitaţii lui Negru şi la final de emisiune să-i trimită acasă cu mâinile goale. Cei doi vor avea parte de numeroase provocări şi vor dezvălui publicului lucruri încă nespuse. Spre exemplu, pentru Horia Moculescu secretul unui mariaj reuşit este jocul de bridge!
“Horia are o vorbă extraordinară legată de jocul de bridge. Ţin minte şi acum. Eram în Canada şi mi-a spus aşa: Doamne, am stat şi-am realizat că pentru a exista un mariaj perfect, soţul şi soţia trebuie să înveţe să joace bridge. Nu ca să aibă cu ce să-şi ocupe timpul. În jocul de bridge este o regulă extraordinar de importantă. Partenerii nu-şi văd cărţile unul altuia, au o încredere orbească în ceea ce spune celălalt şi atunci când unul are cartea mai mare, el conduce jocul şi nu contează că e bărbat sau femeie” povesteşte Gabriel Cotabiţă.
Cum vor face faţă cei doi concursului de cultură generală şi întrebărilor îndrăzneţe ale blondelor, rămâne de văzut miercuri, de la 20.20, într-o ediţie de senzaţie “Te pui cu blondele”!