Ediție de sărbătoare joi, 21 decembrie, de la ora 21.15, la “Aici eu sunt vedeta”, cu trei copii frumoși și isteți, care vin în show-ul prezentat de Dan Bittman să dezvăluie secretele faimoșilor lor părinți.
Așadar, joi seara, la Antena 1, în ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon, fostul prim-ministru al României, Petre Roman, vine alături de fiul său, Petrus (8 ani), fosta prezentatoare tv Vica Blochina va veni împreună cu fiul ei, Edan (10 ani), iar cunoscutul interpret de muzică latino, Pepe, o va avea alături pe Maria (5 ani), fiica sa cea mare. Cei trei părinți faimoși și copiii lor se vor lupta să câștige simpatia publicului, dar și premiul în bani pus în joc. Câștigătorii vor dona ulterior banii unor oameni aflați în suferință.
„Cred că orice s-ar întâmpla, va fi frumos și simpatic. Îmi cunosc bine copilul, pe Petrus. Este un copil care reacționează și gândește frumos. E așezat temeinic în ce gândește și, câteodată, are și mult umor. Așadar, mă aștept la lucruri bune”, spune Petre Roman.
“Edan este un copil foarte inteligent și expansiv. Nu poate sta nici o secundă cuminte. Pentru că el este și fotbalist și merge la competiții, este un copil foarte competitiv și îl interesează să câștige. De aceea, acesta este pentru el un concurs pe care vrea să-l câștige”, spune Vica Blochina.
“Clar, ne distrăm astăzi! Mă aștept să aud de la Maria multe adevăruri, dar poate și multă ficțiune. Vreau să aflu dacă mă vede altfel decât îmi spune mie. Dar mi-o asum, căci am venit cu tot sufletul”, spune și Pepe.
De asemenea, Rică Răducanu vine în această ediție “Aici eu sunt vedeta”, în calitate de invitat special, să-i pună în dificultate pe cei trei părinți celebri din platou. Fostul portar va povesti o întâmplare legată de fiul său, Cătălin Necula, care trăiește de nouă ani în Dubai, unde este secund al antrenorului Cosmin Olăroiu. Cătălin va confirma prin mesaj video cele spuse de celebrul său tată. Ce întâmplare va povesti Rică Răducanu, telespectatorii vor afla joia aceasta.
Ce vor răspunde Petrus, Edan și Maria la întrebări precum “Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-au făcut tati și mami?”, “Ce plăcere vinovată are tati?” sau “Ce face mama ta când se enervează?” și ce alte dezvăluiri vor face ei despre părinții lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 21 decembrie, de la ora 21.15, în ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon.