După Avertisment, care i-a adus faima internațională, Renée Knight revine cu un thriller psihologic având în centru un personaj spectaculos de diabolic.
Încă din prima zi ca secretară a celebrei Mina Appleton, Christine Butcher a înțeles foarte bine ce se așteaptă de la ea. Loialitate totală. Discreție totală. Timp de aproape douăzeci de ani, Christine a fost cea mai devotată angajată, martora tăcută a tuturor evenimentelor din viața Minei. Zi după zi, an după an, Christine a fost acolo, invizibilă – urmărind, ascultând, învățând toate secretele din jurul ei. Păzindu-le bine. Dar anii de loialitate și discreție au prețul lor. Iar Christine va plăti în cele din urmă. „Am fost întotdeauna o secretară mai bună decât o mamă”. Pentru că există o linie periculoasă între supunere și obsesie.
Mina Appleton este o femeie bogată, ambițioasă, fermecătoare, dar căreia îi lipsește etica morală și pentru care „imaginea” proprie are o importanță primordială. Ea își conduce viața ca un dictator egomaniac. Preia afacerea de familie onestă și o mânjește cu lăcomia și viclenia ei. „Imaginea Minei Appleton a fost întotdeauna averea ei cea mai de preț. Un obiect sacru pe care ar face orice pentru a-l proteja. Noi, ceilalți, am plătit prețul.”
De-a lungul anilor de colaborare, cele două femei împărtășesc multe secrete, dar nu și o relație de prietenie. Nu sunt suficient de egale pentru a fi prietene. Este mai mult o relație mentor – ingenuă sau narcisist – executant.
Secretara este un thriller psihologic fantastic, cu personaje fascinante și o intrigă inteligentă. O carte care explorează modul în care copilăria formează adultul care va deveni. De asemenea, examinează felul în care vinovăția și trădarea pot distruge psihicul uman. Un roman despre trădări și minciuni.
„Un thriller contemporan uluitor de ingenios.” – Paula Hawkins, autoarea bestsellerurilorFata din tren și În ape adânci
„Un dublu portret psihologic sclipitor de bine zugrăvit.” – Sunday Times
„O poveste explozivă despre răzbunare.” – Good House Keeping
Înainte de a se dedica scrisului, Renée Knight a realizat documentare de artă și a semnat scenarii de film și televiziune pentru BBC, Channel Four și Capital Films. În 2013, a absolvit cursul Writing a Novel de la Faber Academy.
De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut romanul Avertisment (2015).