Secom® a implementat soluțiile Inventory Optimisation și WMS de la Senior Software, cu ajutorul cărora își gestionează în mod integrat stocurile de marfă, fluxurile de lucru din depozit și procesele de business conexe.
În 2015, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12,2 milioane EUR, în creștere cu 19% față de anul anterior.
Secom® este o companie românească specializată în importul, promovarea și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe. Aceasta importă aproximativ 300 de produse de la 10 branduri din Statele Unite ale Americii, Canada și Taiwan, pe care le distribuie prin cele 8 magazine proprii și 6000 de farmacii. Planurile de extindere a rețelei de magazine au impus necesitatea unei mai bune gestionări a stocurilor, ceea ce i-a determinat pe manageri să implementeze soluțiile SeniorInventory și SeniorWMS integrate cu SeniorERP.
„Existau situații în care nu corelam bine stocul cu vânzările și campaniile de promovare, iar procesul de pregătire a comenzilor în depozit se desfășura cu dificultate și erori. Acești factori ne-au determinat să implementăm soluțiile Inventory Optimisation și WMS de la Senior Software, iar împreună cele două sisteme ne-au ajutat să evităm supra sau substocarea, să reducem într-un procent considerabil erorile de procesare a comenzilor, să avem o mai bună vizibilitate asupra operațiunilor desfășurate în depozit și nu în ultimul rând să înregistrăm un cash flow pozitiv.”, a declarat doamna Lucia Costea, Managing Partner Secom®.
Implementarea soluțiilor SeniorInventory și SeniorWMS în cadrul companiei Secom® a permis eficientizarea activităților de aprovizionare cu marfă, a celor de depozitare și de pregătire a comenzilor de vânzare. Astfel, daca înainte de implementare, necesarul de aprovizionat se calcula pe baza unei medii aritmetice a vânzărilor din anul anterior, în prezent soluția de optimizare a stocurilor preia informațiile despre istoricul comenzilor de client din ERP, estimează vânzările viitoare ținând cont de sezonalitate și de trend, calculează stocul de siguranță și pe baza acestora sugerează o cantitate optimă de achiziționat pentru fiecare articol, în fiecare locație. În acest mod, compania Secom® a reușit să își asigure un cash flow pozitiv, prin deblocarea banilor investiți în stocuri. De asemenea, timpul de livrare a produselor a fost redus, prin aprovizionarea cu mixul corect de produse, comenzile putând fi onorate în timp util și într-o singură livrare.
Cele peste 160 de comenzi recepționate zilnic de la clienți sunt transmise din SeniorERP direct către depozit, în SeniorWMS. Aici, angajații identifică rapid mărfurile prin scanarea codurilor de bare atașate produselor din depozit, iar mai departe, produsele colectate ajung în zona de livrare unde sunt împachetate, etichetate și scanate încă o dată pentru a se asigura că nu există erori. În plus, pe lângă capabilitățile de optimizare a fluxurilor de lucru, SeniorWMS oferă rapoarte care le permit managerilor Secom® să urmărească indicatori precum: productivitatea angajaților din depozit, starea comenzilor și statusul activității de picking.
Integrarea soluțiilor SeniorInventory și SeniorWMS cu SeniorERP permite ca toate datele care țin de activitatea inerentă bunului mers al companiei: stocuri, date financiare, vânzări, campanii, să fie corelate și accesibile spre analiză. Mai departe, accesul în timp real la informații este asigurat de SeniorVisualBI – sistemul de analiză și raportare dezvoltat pe platforma Tableau Software, lider mondial în vizualizarea datelor.
„Implementarea SeniorVisualBI ne-a permis să reducem timpul de procesare al datelor și a îmbunătățit modul de vizualizare și de interogare a acestora. În plus, cu soluția Business Intelligence putem să facem o analiză în timp real și automat a tuturor indicatorilor, ceea ce ne ajută să luăm rapid decizii, să ne planificăm procesele și să ne adaptăm la piață și cerințele ei, stabilindu-ne astfel realist strategia.”, a adăugat doamna Lucia Costea.
Compania Secom® are un portofoliu alcătuit din peste 250 de suplimente alimentare naturale, care acoperă toată gama de afecțiuni și 38 de produse fito-dermatocosmetice, o mare parte unice pe piața din România.