* Vanzarile din primele cinci luni totalizeaza 1.676 de unitati
* Ibiza ramane cel mai de succes model SEAT pe piata romaneasca
* Leon a intrat in posesia a 352 de fani ai marcii in primele cinci luni
* Altea XL a surprins in mod pozitiv, inregistrand o cifra de vanzari excelenta
* Planurile SEAT in privinta viitoarei game de modele
Marca sportiva a Grupului Volkswagen AG, SEAT, are parte de o evolutie extraordinara in ultimul an, inregistrand rezultate pozitive importante dupa o perioada sutinuta de restructurare. Decizia Comitetului Supervizor al Grupului de a sustine marca din punct de vedere financiar, numirea noului presedinte Eric Schmitt si lansarea de noi modele si concepte vor ajuta SEAT sa ajunga in pozitia dorita.
In ceea ce priveste vanzarile marcii pe piata romaneasca, se remarca o ascensiune constanta pentru SEAT, modelele marcii spaniole inregistrand 1.676 de exemplare livrate in primele cinci luni ale lui 2007, in comparatie cu cele 1.305 livrate in aceeasi perioada a anului trecut. Cresterea constanta a marcii in Romania are la baza o evolutie constanta care s-a inregistrat in ultimii ani. Planul total de vanzari prevazut de Porsche Romania pentru SEAT in acest an este de 4.150 de unitati, dupa ce in 2006 au fost livrate, in total, 3.864 de masini.
Cel mai important model SEAT de pe piata autohtona ramane, fara indoiala, Ibiza, care a ajuns in posesia a 685 de clienti pana in prezent, in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost vandute 490. Acest model continua sa reprezinte gama modelelor anterioare de la SEAT, fiind sprijinit in cresterea sustinuta si de lansarea noilor modele.
Rezultate importante au obtinut si Cordoba si Leon, doua masini care completeaza podiumul SEAT in Romania. Primul a fost livrat, pana la sfarsitul lunii mai, catre 417 clienti, cu 131 mai multi decat in primele cinci luni ale anului trecut. Noul Leon a inregistrat un salt de 85 de unitati fata de perioada ianuarie-mai a lui 2006, ajungand la cota 352. Modelul compact atrage tot mai multi pasionati ai marcii prin designul atragator si prin tehnologiile de ultima ora pe care le pune la dispozitie.
O performanta spectaculoasa a fost inregistrata de noul model Altea XL, care a fost lansat la vanzare la inceputul acestui an. In primele cinci luni de existenta pe piata, modelul de familie bazat pe MPV-ul Altea a fost livrat in 96 de unitati, reusind una dintre cele mai bune performante pentru un model complet nou de la SEAT in Romania.
Marca SEAT se concentreaza serios asupra planurilor de viitor, dorind sa demonstreze faptul ca este, intr-adevar, divizia sportiva a Grupului Volkswagen. Implicarea SEAT in Campionatul Mondial de Turisme FIA WTCC a demonstrat acest aspect – marca iberica concurand cu succes impotriva unor constructori de traditie in motorsport. In acest sezon SEAT ocupa locul al doilea in clasamentul constructorilor si pozitia a patra la piloti prin Yvan Muller.
Un alt pas in aceasta directie a fost facut prin lansarea noului Altea Freetrack, primul 4×4 din istoria marcii. Acesta a fost prezentat ca si concept la Salonul de la Geneva, din luna martie, iar prezentarea pentru public a versiunii de serie a avut loc la Salonul de la Barcelona, desfasurat in prima jumatate a lunii iunie.
De asemenea, presedintele SEAT, Eric Schmitt, a anuntat deja lansarea a doua modele complet noi in urmatorii ani, care vor acoperi segmentele de piata ale compactelor si berlinelor medii. Succesul viitor al marcii va avea la baza si capacitatea Centrului Tehnic SEAT din Martorell, Spania, care a inregistrat un numar foarte mare de patente pentru marca iberica. Compania a inventat 35 de inovatii tehnice si 34 designuri complet noi in anul 2006, in crestere cu 57% fata de anul precedent.
Bucuresti, 11.06.2007
{mosloadposition user10}