Campania electorală invadează divertismentul: prima ediţie O dată-n viaţă din acest sezon şi prima zi a campaniei electorale aduc în platoul TVR 1 trei figuri marcante ale vieţii politice: Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Emisiunea se difuzează în direct vineri, 3 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.
Seară istorică la O dată-n viaţă! Iuliana Tudor a ales ca în prima ediţie a noului sezon să invite trei concurenţi cu renume: Traian Băsescu, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu îşi vor arăta priceperea şi talentul într-ale folclorului. O confruntare trăită o dată-n viaţă, un show ce începe în forţă, cu cântec, joc şi voie bună, cum le stă bine românilor. Emisiunea poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, unde pot fi vizionate, de altfel, toate ediţiile anterioare ale celui mai popular show al Televiziunii Române.
Tot în prima ediţie O dată-n viaţă, telespectatorii au ocazia să întâlnească o mare vedetă internaţională. Vaya con Dios intră, vineri seară, în hora românească, jucând şi simţind româneşte, pe ritmurile muzicii noastre populare, dar şi cântând live unul dintre şlagărele propriului repertoriu, acompaniată de inconfundabila Orchestră a Lăutarilor din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros.