Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, vă propune pentru seara de miercuri, 26 octombrie 2011, ora 19.00, un concert special, marcat de participarea deosebită a violoncelistei Magdalena Moroşanu.
Pe scena Sălii Radio va prinde viaţă Concerto grosso în re major de Arcangello Corelli, emoţionantul Concert nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în do major de Joseph Haydn şi luminoasa Simfonie nr. 39 în mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart.
„… unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori ai Europei…”, conform Owensboro Symphony Orchestra, Mihail Agafiţa este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca şi dirijorul orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova din Chişinău. Născut în oraşul Călăraşi din Republica Moldova, Mihail Agafiţa a studiat pentru început chitara şi dirijatul de jazz la Chişinău în cadrul Institutului de Stat al Artelor. După încheierea acestei etape a vieţii sale, s-a hotărât să continue studiile, în 1996 fiind admis la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa de dirijat orchestră a conf. univ. dr. Dumitru Goia. La aceeaşi clasă şi-a desăvârşit pregătirea cu studiile de master. În plus, tânărul dirijor a participat la cursurile de măiestrie susţinute de cunoscutul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Republicii Federale a Germaniei la Chişinău. De-a lungul acestor ani Mihail Agafiţa şi-a îmbogăţit mereu repertoriul cu opusuri importante din toate perioadele de creaţie de la baroc până la contemporan. Performanţele sale au fost apreciate de public, de critica de specialitate dar mai ales de muzicienii pe care i-a condus spre realizarea unor momente de intensă trăire artistică.
Muzica şi în special universul violoncelului au făcut parte din viaţa Magdalenei Moroşanu de la începuturi. Astfel că hotărârea de a studia acest instrument a părut firească şi primii paşi în lumea muzicii i-a făcut la Liceul de artă „Octav Băncilă" din Iaşi, la clasa profesorului Dan Prelipcean, membru al cvartetului „Voces". După licenţa obţinută la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la clasa profesorului Marin Cazacu, Magdalena Moroşanu a început seria perfecţionărilor pe lângă mari maeştrii de la celebre universităţi muzicale europene. Astfel tânăra violoncelistă este beneficiara unei diplome de solist obţinută la Neuchâtel, are o diplomă de concert de la Lausanne, la clasa profesorului Patrick Demenga, şi o diplomă de muzician de orchestră dobândită la clasa lui Gerd von Büllow de la Rostock, Germania. Violoncelistă cu o bogată şi diversă activitate, Magdalena Moroşanu susţine recitaluri şi are apariţii ca solistă în Italia, Germania, Austria, Suedia, România şi Elveţia. De asemenea, ea este solicitată adeseori să facă parte din colectivul celebrei orchestre „Suisse Romande" din Geneva sau al altor ansambluri muzicale cum ar fi Orchestrele de Cameră din Basel, Neuchâtel, „Sinfonietta” din Lausanne, orchestrele simfonice din Aarau, de la Festivalul din Avranches sau „Nordeutsche Philharmonic” din Rostock.
Biletele se găsesc la casa de bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60 – 64, sector 1) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas şi online pe www.eventim.ro.