Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine organizează pe data de 5 aprilie Seara Culturală Neerlandeză, eveniment ce are ca scop explorarea culturii neerlandeze prin diferite activități interactive și distractive.
Serile Culturale, evenimente cu tradiție în asociația noastră, sunt foarte importante atât pentru organizatori, cât și pentru participanți. În cadrul acestor proiecte de mare succes, cei care participă au ocazia să pășească într-o altă lume plină de obiceiuri, preparate culinare de toate felurile și oameni care mai de care mai minunați.
Ne bucurăm foarte mult că am reușit să le reluăm acest proiect după pandemie și că numărul participanților a crescut odată cu fiecare ediție. După ce am reușit să ne familiarizăm cu ceea ce presupune cultura Portugaliei, a Marii Britanii și a Japoniei, urmează cea a Țărilor de Jos. Această călătorie va avea loc pe 5 aprilie, începând cu ora 17:00, în sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, de pe strada Pitar Moș, Nr. 7-13. Cei care doresc să participe sunt invitați să completeze următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScnE8b5-KQqzEURR5RYdZXimjXmOb97QvgN7pZi9Onl1yMFNg/viewform.
Evenimentul este deschis tuturor studenților din cadrul Universității din București, dar și oricui are dorința să descopere cultura neerlandeză în cadrul programului propus. Cei care vin vor putea participa la activități legate de cultura neerlandeză, se vor putea delecta cu mâncare tradițională și multe alte surprize menite să îi familiarizeze cu specificul neerlandez într-un mod interactiv și captivant.
În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt părerile participanților și ale organizatorilor cu privire la importanța unui astfel de eveniment:
„Am participat la Seara Culturală Japoneză în calitate de voluntar, iar acest lucru m-a făcut să văd cultura japoneză cu alți ochi. De la anime-uri, până la crearea obiectelor de tip origami. A fost o seară diversă, la care au participat foarte mulți oameni. Au fost prezenți și adulți care au venit cu copiii, iar acest lucru m-a bucurat foarte mult. Proiectul a fost foarte bine promovat, iar echipa a ales activitățile potrivite. Invitații speciali au fost pe măsura așteptărilor. Un aspect pe care l-am apreciat este faptul că s-au implicat și cadre didactice de la catedra de japoneză în gestionarea activităților, ceea ce este foarte important la un astfel de proiect. De asemenea, mâncarea a fost una cu specific japonez, mai exact sushi. Per total, Seara Culturală Japoneză s-a bucurat de un real succes.” (George Chelcea, participant și voluntar Seara Culturală Japoneză 2024)
„Participarea la Seara Culturală Portugheză organizată de asociația noastră a fost o experiență foarte frumoasă. Interacțiunea cu ceilalți participanți a fost plină de zâmbete și energie pozitivă. Am învățat lucruri noi despre cultura portugheză și am făcut legături noi cu persoane la fel de curioase și entuziaste ca mine. Este o seară pe care mi-o voi aminti mereu cu zâmbetul pe buze!” (Paraschiva Bâlea – participant Seara Culturală Portugheză).
„Îmi place foarte mult să lucrez cu echipa coordonatoare a Serii Culturale Neerlandeze. Fiind nou, nu am nicio experiență precedentă în organizarea unui eveniment, iar aici au intervenit membrii echipei, care m-au învățat tot ce trebuia să știu despre Serile Culturale și organizarea lor, dar și a altor evenimente. Experiența de Asistent-Coordonator în cadrul Serii Culturale Neerlandeze m-a motivat să optez în viitor pentru organizarea altor evenimente poate chiar în calitate de coordonator. Mă bucur foarte mult că fac parte din această echipă excepțională. Este o experiență care m-a învățat foarte multe și continuă să mă învețe până în prezent.” (Radu Iftode – organizator Seara Culturală Neerlandeză)
„Să organizezi o Seară Culturală este un lucru minunat. Aceasta este a doua pe care o organizez împreună cu colegii mei și nu m-aș plictisi vreodată de ele datorită lor. Prima a fost Seara Culturală Portugheză, iar aceasta este cea Neerlandeză. În echipă atmosfera este una foarte plăcută. Vorbim mult, facem glume, ne simțim bine, iar atunci când trebuie să facem treabă, împărțim taskurile și fiecare își face partea lui. Mă simt foarte bine alături de colegii mei. Mă cunosc bine cu ceilalți și împărțim același umor, iar acest lucru nu face nimic altceva decât să ne ridice moralul. Reușim să ne completăm unii pe ceilalți, deoarece unii sunt perfecționiști și le este frică să nu avem un rezultat sub așteptările noastre, iar în acel moment vin ceilalți să îi motiveze, spunându-le că totul va ieși bine și că nu este loc de griji. Astfel de lucruri nu fac decât să consolideze relațiile dintre noi și ne apropie mai mult decât suntem deja.” (David Ghimboașe, organizator Seara Culturală Neerlandeză)
Pentru detalii suplimentare despre proiect puteți contacta Echipa Coordonatoare prin e-mail andreea.vasilache@asls.ro, de asemenea puteți urmări pagina evenimentului https://fb.me/e/5jDVLEQXx.