Redeschiderea cabinetelor stomatologice după 2 luni de stare de urgență se va face în condiții speciale de siguranță, care implică un protocol strict ce trebuie respectat ca la carte. Distanțarea socială duce la desființarea sălilor de așteptare, iar după fiecare pacient se va proceda la o dezinfectare a tuturor ustensilelor și aparatelor, procedeu ce durează aproximativ 15 minute.
O veste bună pentru pacienți este aceea că prețurile servicilor stomatologice nu vor exploda, așa cum s-a speculat în ultimele săptămâni. Medicul stomatolog Adrian Mina explică motivele pentru care prețurile trebuie să rămână la fel cu cele dinaintea pandemiei.
“Conform noilor reglementari, cabinetele stomatologice nu vor trebui să folosească nebulizatorul după fiecare pacient, ci să procedeze la dezinfectarea manuală și corectă a spațiului de lucru și a aparatelor. Acesta este un proces de scurtă durată, de maxim 15 minute, astfel că nu se va reduce numărul pacienților. Același lucru îl faceam și înainte, acum îl facem cu si mai mare atenție. Dezinfectăm scaunele de lucru, mânerele, clanțele și toată suprafața care se atinge în mod normal în cabinet. Dacă am fi vorbit despre un procedeu de lungă durată, care putea să dureze câteva ore, atunci mărirea de preț era justificată pentru ca s-ar fi redus la jumătate numărul pacienților de care un medic stomatolog se poate ocupa într-o zi de lucru. Noi, în clinicile DaVinci de la București și Constanța vom practica aceleași prețuri”, spune medicul stomatolog.
În noile conditii de lucru se va pune accent pe distanțarea sociala și pe telemedicină.
“Sălile de așteptare se vor menține doar în clinicile ce pot garanta o distanță de 2 metri între pacienți. Recomand însă desființarea sălilor de așteptare și o mai bună coordonare a programărilor, astfel încât să se evite traficul pe holurile clinicii. Chiar dacă un pacient va ajunge mai repede sau există timpi de așteptare din cauza unor intervenții întârziate, atunci acesta va fi rugat să aștepte afară sau în mașină. În plus, consultația inițială dintre medic și pacientul nou se va face prin telemedicină, astfel că atunci când acesta va veni la clinică avem deja planul de tratament făcut, cabinetele sunt pregătite și toată lumea va știi exact ce trebuie să facă. Vom fi mai operativi și mai eficienți. Respectând aceste măsuri și purtând mască în permanență vom asigura un spațiu de lucru în care siguranța și sănătatea personalului și clienților este garantată 100%”, mai spune medicul Adrian Mina.
Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.