Constantin Amariei, life coach profesionist, organizează pe 25 octombrie 2016 prima ediție a Conferinței Inspirație pentru Aspirație, adresată proapeților și viitorilor antreprenori, specialiștilor din diverse domenii care doresc să facă o schimbare în carieră, angajaților care își doresc să schimbe mediul de lucru (din corporație în antreprenoriat sau invers), tuturor persoanelor care sunt în căutare de inspirație pentru construirea sau continuarea drumului individual.
Evenimentul își propune să aducă la un loc specialiști în life coaching, marketing, PR și comunicare, planning strategic și alte domenii care pot ajuta participanții să obțină o viziune mai clară despre aspirațiile lor și modul în care acestea pot fi atinse, devenind o oportunitate de a descoperi mentori, dar și parteneri.
Prima ediție va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 18:30, la Hotel Sheraton (Calea Dorobanților, nr. 5 – 7, București). Tema principală are în centrul atenției SCHIMBAREA și îi are ca invitați speciali pe Elena Badea (Partner & Senior Consultant – Sfera Business), Renata Moldovan-Borsos (Management Consultant – Advanced Thinking), Cecilia Bârsan (NLP Practitioner & Master, Life coach) și Raluca Daniela Comănescu (Creative Designer – Thefeathers.ink). Moderatorul conferinței va fi actorul Ionuț Gurgu.
Conferința este structurată în două paneluri, primul destinat inspirației (resurse, modalități de accesare, personal branding), iar al doilea măsurării planului de schimbare (analiză, evaluare și unelte utile). Agenda completă a conferinței va fi anunțată curând și va putea fi consultată pe site-ul www.constantinamariei.ro.
Participarea se va face exclusiv prin rezervarea locului via e-mail: contact@constantinamariei.ro. Prețul unul bilet este de 150 RON, dar cei care se înscriu până pe 15 octombrie inclusiv beneficiază de oferta early-bierd: 100 RON. Deadline înscrieri: 21 octombrie 2016.