WWF-România, Code4Romania și Design Thinking Society lansează un concurs de dezvoltare a unei aplicații de mobil ce pune împreună lumea plantelor, polenizatorilor și gastronomia
Lansăm astăzi concursul „Inovează pentru albine”, pentru crearea unei aplicații de mobil unice în România, pentru identificarea speciilor de plante și a polenizatorilor acestora și care va conține și o platformă de implicare cetățenească și o „zonă” de rețete de băuturi nealcoolice și delicii culinare pe bază de plante. Concursul se desfășoară în perioada 20 septembrie-5 noiembrie 2022, conform Regulamentului publicat pe site-ul WWF, la https://wwf.ro/ce-facem/bee-active/bee-active-inoveaza-pentru-albine/.
Invităm echipe mixte de programatori și designeri/experți UX din toată țara să se înscrie cu prototipuri ale unei aplicații capabile să identifice specii de plante frecvent întâlnite în țara noastră, să le asocieze speciile de insecte ce le polenizează, să integreze modalități de implicare cetățenească pentru salvarea insectelor polenizatoare, și o colecție de rețete originale. Înscrierea se face în echipe mixte de 2 sau maxim 3 membri, până la data de 29 septembrie, prin completarea formularului de înscriere de pe site-ul sus menționat; mai apoi echipele înscrise au la dispoziție o perioadă de 3 săptămâni pentru a concepe un prototip.
Prototipurile vor fi evaluate de către un juriu format din reprezentanți ai organizatorilor concursului: WWF, Code4Romania, Design Thinking Society, alături de parteneri de la Grădina Botanică „D. Brândză” din București, Ierburi Uitate, barul botanic și cafeneaua FIX/Artichoke din București, și agenția de comunicare Kooperativa. Organizatorii, împreună cu membrii juriului, vor pune la dispoziție tot conținutul necesar dezvoltării tehnice și grafice a aplicației.
În urma evaluării vor fi desemnate 5 soluții finaliste, iar echipele care le-au propus vor fi invitate să își prezinte live soluția, în cadrul unui eveniment, unde vom alege echipa câștigătoare. Premiul va consta într-un buget de 8000 Euro în care echipa câștigătoare va trebui să dezvolte varianta integrală a aplicației. Participanții vor avea acces la sesiuni de mentorat asigurate de Code4Romania și Design Thinking Society, dar și la webinarii pe teme diverse oferite de partenerii noștri mai sus menționați.
Scopul aplicației este de a apropia oamenii de lumea fascinantă a plantelor și insectelor din țara noastră și de a le pune la îndemână un instrument de a se implica pentru salvarea acestora, într-un moment de cumpănă – manifestarea schimbărilor climatice și pierderea biodiversității.
Realizarea aplicației se desfășoară în cadrul proiectului „BeeActive – Mobilizarea cetățenilor pentru conservarea albinelor și a altor insecte polenizatoare din România”, derulat de WWF-România în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (NINA), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România.
Context – importanța și situația îngrijorătoare în care se află insectele polenizatoare
Aproape trei sferturi din culturile agricole din lume depind, cel puțin parțial, de albine și de alți polenizatori. Polenizatorii sunt o componentă vitală a ecosistemelor, inclusiv prin rolul lor în reproducerea plantelor din flora sălbatică. Declinul lor rapid, consemnat în tot mai multe cercetări științifice și cauzat de practicile agriculturii industriale, deteriorarea și pierderea habitatelor și boli, reprezintă începutul unei crize sistemice pentru sănătatea mediului și securitatea alimentară la nivel global. De aceea, de pildă pesticidele neonicotinoide, toxice pentru albine, au fost interzise complet din mediul outdoor de către Comisia Europeană, iar anumite State Membre au elaborat strategii naționale pentru oprirea declinului și conservarea polenizatorilor, în care implică și cetățenii prin diverse acțiuni. Însă România nu are o asemenea strategie, iar subiectul nu există pe agenda autorităților responsabile; ba mai mult, România acordă anual derogări de la legislația europeană, pentru a permite folosirea pesticidelor neonicotinoide în agricultură.
Monia Martini, Manager de proiect BeeActive în cadrul WWF-România, declară că „De obicei oamenii se sperie de albine și nu iau în seamă că acestea au o contribuție importantă în calitatea vieții noastre – de la asigurarea hranei prin serviciul de polenizare a plantelor ce produc fructe și legume, la produsele de stup, la rolul lor esențial în asigurarea echilibrului natural. Dorim să sporim înțelegerea acestor vietăți, să devină interesantă și utilă în viața personală prin viitoarea aplicație mobilă interactivă. Mai mult, este prima oară când oamenii vor putea influența cu propriul telefon mobil politicile sau deciziile publice pentru conservarea insectelor polenizatoare din țara noastră.
Olivia Vereha, Co-fondator Code for Romania, afirmă: „Ce au în comun tehnologia cu albinele? Ambele fac un mare bine comunităților de pretutindeni. A sosit momentul să punem la treaba digitalul pentru a putea construi soluții sustenabile pentru mediu și cei care au grijă de el. Ne bucurăm să fim parte din acest proiect ambițios și știm sigur că rezultatele vor fi excelente. Suntem nerăbdători să lucrăm cu echipe de designeri și developeri care împărtășesc aceleași valori și cred în schimbarea în bine pe care o putem produce fiecare dintre noi.”
Tudor Juravlea, Co-fondator Design Thinking Society afirmă: „Ca designeri ne place să înțelegem primii cum va arăta viitorul. Dacă suntem suficient de atenți, vom putea identifica schimbările cele mai mici pe care trebuie să le facem pentru a putea produce transformările cele mai mari. Una dintre aceste schimbări este salvarea polenizatorilor de care depinde hrana a miliarde de oameni. Mă bucur că WWF ne-a invitat în acest proiect, unde sper să văd cât mai mulți tineri programatori și designeri cum își folosesc creativitatea și talentul în slujba viitorului – ca să răsplătim o mică parte din darul pe care ni-l fac albinele în fiecare zi.”
Prin intermediul proiectului BeeActive ne dorim să îmbunătățim legislația din România, cu implicarea cetățenilor și a tuturor factorilor de interes și de decizie. Acțiunile noastre vizează declanșarea unui proces de consultare interdisciplinară pentru elaborarea unei strategii naționale și a unui plan de acțiune concret pentru protejarea polenizatorilor; acesta ar trebui să cuprindă și scheme de finanțare pentru practici agricole benefice pentru polenizatori prin Planul Național Strategic pentru implementarea Politicii Agricole Comune a UE pentru 2023-2027, Plan care se află în curs de elaborare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Mai multe informații despre proiect: https://wwf.ro/ce-facem/bee-active/.