Editura Nemira publică Scurt tratat despre iubire, de Ovidiu Raețchi, o carte tonică și ludică, fără mize solemne, o abordare din perspectiva istoriei culturii și a filosofiei a unor teme erotice esențiale.
Câteva dintre capitolele cărții: „Iubire: religie și fuziune nucleară”, „Îndrăgostirea: idee platoniciană, întâlnire, stranger”, „Lista cu iubiți”, „Teoria haosului și femeia îndrăgostită: negare, dezvăluire, emasculare rituală, rănire. Cazul Jeni Acterian”, “Lolita. Patologia primei iubiri”, „Iubirea ca deochi. Privirea fatală la Ficino”, „Teoria sărutului. Femeia, frigul și bizonul însângerat”, „Iubirea-milă și iubirea-pasiune. Crima în dragoste”, „Gelozia: Cezar și Mahomed. Profetul și Împăratul”, „Dezvrăjirea. Moartea iubirii”, „Lașitatea în dragoste. Petrarca”, „Seducția și limitele sale”, „Dublul și androginul”, „Iubit și iubitor. Ipoteza lui Fedru”.
Scurt tratat despre iubire se lansează pe 9 februarie la Cafeneaua Cărturești Verona.
Ovidiu Raețchi consideră că „avem nevoie, constant, de o recitire și, eventual, o aducere la zi a lucrărilor lui Stendhal și Ortega y Gasset, care sunt reperele absolute ale genului. Asta am încercat să fac eu, tonic, fără mize solemne, mai degrabă ludic.”
Ovidiu Raetchi este scriitor și om politic. În vârstă de 37 de ani, aflat la al doilea mandat de deputat, Raețchi locuiește la București și New York. A publicat volume de eseuri și analiză politică (EsTesistica, 2004; Din agora, 2012) și lucrări de istorie a civilizației (Anti-Dughin. Civilizatia Creștin-democrată și un proiect pentru Rusia). Semnează analize de politică externă pentru Adevărul sau ziare.com. Și-a reunit discursurile parlamentare în “Teoria marelui licurici & alte idei de dreapta”. A lansat cursurile de ideologie ale “Școlii Liberale” și revista Liberalul.
FRAGMENTE:
”Îndrăgostirea este – cuvântul însuşi se dovedeşte de mare ajutor – o intrare în dragoste, o în-drăgostire. În raport cu dragostea, care reprezintă mai degrabă un proces deja aşezat şi durabil – asumat, dumirit, senin –, îndrăgostirea e asociată mai degrabă cu “violenţa” şi “aprinderea”. E absolut firesc: intrarea în dragoste solicită unor corpuri iniţial străine, lipsite de orice raport “energetic” anterior, o sforţare abnormă pentru a învinge inerţia dezvrăjirii cotidiene în care evoluăm. Pentru a se aduce în dragoste, cele două corpuri au nevoie de o combustie disproporţionată, care face ca numai în câteva zile un trecător oarecare să devină axa destinului tău.”
”Îndrăgostirea este, în fapt, procesul violent de intrare pe orbită, în timp ce dragostea reprezintă orbitarea stabilă, în care raportul gravitaţional a fost deja clarificat şi în care cele două corpuri se menţin reciproc în plutire. Aşa cum un satelit care înconjoară Pământul are nevoie de o rachetă de mare combustie care să învingă violent atracţia gravitaţională până când cade pe orbită, tot aşa iubirea are nevoie de îndrăgostire pentru a răzbate până la dragoste. Deloc întâmplător, englezii numesc intrarea în amor cădere în dragoste (to fall în love), deşi am putea vorbi la fel de inspirat de o urcare în iubire.”
”Pe traseul acestei hărţi a nevoirii mele erotice se inserează întâlnirea. Momentul în care de-îndrăgostitul irumpe în viaţa celui-ce-stă-să-iubească, a iubitorului iminent, copt ca un fruct. O clipă întotdeauna privilegiată nu atât sub raport romanţios, cât vădit filosofic: atunci cerurile se deschid şi Ideea de Frumos şi Bine (îndrăgostirea în potenţă, în aşteptare) începe să observe acest trup, aceşti ochi, acest zâmbet. Până acum doar o hologramă, virtualitatea iubirii începe să se materializeze; să se întrupeze; să capete volum şi formă.”
”Această strângere – cuvânt esenţial pentru a înţelege dragostea – este concomitent o idealizare a realităţii şi o reificare (în-obiectare) a ideii. În materialitatea acestor glezne, a acestui zâmbet, a acestei voci, a acestui Weltanschauung voi concentra eu Ideea mea despre Frumos, Adevăr, Bine. Sau, convers: iată, Ideea a găsit un corp în care să se descarce!”
”Singura cale prin care îndrăgostitul îşi poate stinge setea de Celălalt este transmigraţia sinelui. Eu devin tu. Marile iubiri sunt acele momente privilegiate în care două fiinţe sunt dispuse la o transmigraţie simultană şi reciprocă în Celălalt. Acesta este procesul de fuziune în care atomii individuali se recompun într-o nouă fiinţă compozită.”
”Te iubesc e cea mai aristocratică proclamaţie; enunţă atât personalitatea fierbinte a unui eu (Eu te iubesc) care dă în clocot şi se revarsă, cât şi actul patrician de înstăpânire asupra celuilalt. Te iubesc este întotdeauna alinare, descântec matern: Pentru că te iubesc, eşti în siguranţă.”
