Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scrisoare deschisa adresata de catre APDETIC Ministrului Economiei si Finantelor

Catre: Ministerul Economiei si Finantelor
In atentia: Domnului Ministru Gheorghe Pogea

Stimate Domnule Ministru,

Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţiilor, cu sediul în Şos Olteniţei, 105A, sect 4, Bucureşti, înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti sub nr. 457/2003, având Cod de identificare fiscală 15798238, reprezentată prin Valentin Negoiţă, Preşedinte,

Care are ca membrii urmatoarele firme, totalizand un procent de 80% din piata de IT din Romania:

AGER BUSINESS TECH, AGIS COMPUTER, ASESOFT DISTRIBUTION, CANON CEE G.M.B.H, CARO GROUP, CG&GC INTELLIGENT TECHNOLOGY, COMPLET ELECTRO SERV, DARER PRESCOM, DESPEC ROMANIA, DOTTECH SRL, EUROCOM,      FLAMINGO COMPUTERS, FUJITSU SIEMENS COMPUTERS, GEMINI SP, GETICO TELECOM, GRUP TRANSILVAE, HEWLETT PACKARD ROMANIA, IBM ROMANIA, INTEL ROMANIA, INTEND COMPUTER, INTERNATIONAL TRANSACTIONS & SERVICES, K TECH ELECTRONICS, KONICA MINOLTA BUSINESS SOLUTIONS, LASTING SYSTEM, MAGUAY IMPEX, MBL COMPUTERS, MGT EDUCATIONAL, OMNILOGIC, PANASONIC ROMANIA, PRO DATA INTERNATIONAL, PROCA ROMANIA, R.H.S. COMPANY, ROM TEAM SOLUTIONS, ROMPERS GRUP, SAMA CONSUL, SCOP COMPUTERS, SKIN MEDIA, STAR PRINT TRADE, TOP EDGE ENGINEERING, TORNADO SISTEMS, TRYAMM TRADING CONSULTING, XEROX ROMANIA                   

In data de 09.04.2009, Adunarea generala a APDETIC a adoptat prezenta pozitie comuna prin care se exprima dezacordul oficial al industriei de IT cu privire la proiectul de ordonanta de urgenta aflat pe agenda Guvernului Romaniei, cu privire la rectificare bugetara pentru anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscala. Mai precis, initiativa noastra vizeaza doua propuneri de lege ferenda de modificare a Codului Fiscal: (i) aceea de a se amenda capitolul referitor la impozitarea pe profit, in sensul de a se introduce impozit forfetar procentual aplicabil cifrei de afaceri, respectiv suma fixa pe transe de cifra de afaceri, indiferent daca societatea obtine sau nu profit; (ii) introducerea, in capitolul de cheltuieli nedeductibile, a cheltuielilor de functionare, intretinere si reparatii, inclusiv cheltuielile cu combustibilul, aferente vehiculelor rutiere motorizate care sunt in mod normal utilizate pentru transportul rutier de persoane.
 
Industria IT din Romania va fi afectata in mod cert de aceste masuri, ca de altfel intregul sector privat din Romania. Dorim insa sa va atragem atentia asupra unui numar de caracteristici care o fac diferita si mai vulnerabila la noile masuri fiscale, spre deosebire de celelalte industrii:
1. Tehnicitate foarte ridicata, care impune ca majoritatea angajatilor sa aiba studii superioare si  impune cheltuieli continue si ridicate de training.
2. Valori mari ale salariilor pentru a putea stabiliza forta de munca in fata competitiei firmelor straine, specialitatile din IT fiind dintre cele mai cautate pe piata mondiala.
3. Competitivitate ridicata, toate marile companii mondiale activand in acest moment pe piata romaneasca.
4. Datorita specificului pietii, majoritatea serviciilor adaugate (proiectare, instalare, service in garantie etc.) sint incluse in pretul de livrare al marfii. In aceasta situatie firmele sunt inscrise in categoria de activitate ‚comert’, ceea ce face pe deplin aplicabila masura preconizata de aplicare a unui impozit forfetar pe cifra de afaceri.

Masura de aplicare a unui impozit forfetar de 0,5% din cifra de afaceri este inacceptabila, deoarece:

1. In industria pe care o reprezentam,  datorita competitiei, marginile de profit sunt foarte mici,  iar profiturile  sunt, de regula,  sub 2%; in consecinta, in situatia aplicarii cotei de 0,5% din cifra de afaceri, impozitul pe profit efectiv va fi nu 16%, ci 30-40%.

2. Avand in vedere scaderea prognozata  a vanzarilor pentru 2009, de 20-25% (apreciere optimista), impozitul de 0,5% poate insemna pentru unii intreprinzatori faliment sau reducerea drastica a activitatii, necesitate impusa pentru a face fata impozitului, iar nu realmente conditiilor pietei. Aceasta va conduce la reducerea bazei de impozitare.
3.Consecintele acestui fel de impozit, inexistent pentru firmele medii si mari in Europa, vor fi: reducerea activitatii, cu diminuarea TVA incasat, reducerea locurilor de munca si, esential, scumpirea produselor.
4. Vor fi favorizate firmele localizate in afara teritoriului, ce vor livra direct din afara tarii, acestea neavand apasarea impozitului pe cifra de afaceri. Persoanele angajate in distributie IT isi vor pierde locul de munca, iar impozitul pe profit, platit pana acum, va disparea in fapt.
 
Referitor la nedeductibilitatea  cheltuielilor de functionare, intretinere si reparatii, inclusiv cheltuielile cu combustibilul, in ce priveste parcul auto:
1 Firmele de import si distributie, precum si cele ce au si activitate de service vor fi in imposibilitate de a se dezvolta si in imposibilitate practica de a face distributie, adica de a-si realiza activitati inerente si absolut necesare obiectului de activitate.  Livrarea marfurilor la sediul beneficiarului si activitatea in teren a vanzatorilor si a consultantilor  contribuie la  cresterea cifrei lor de afaceri si, deci, la profit. Masura absurda de a hotari ca numai firmele de transport si taxi  isi pot deduce cheltuielile cu activitatile specifice va conduce la crearea unei economii arbitrare, care intotdeauna diminueaza incasarile din impozite si reduce locurile de munca.
2. Solutiile alternative de efectuareaa distributiei cu taxiul, chiar inchiriat, si de transport cu firme specializate vor reduce profitabilitatea si vor mari inacceptabil costurile.

In concluzie, va rugam sa analizati cu atentie consecintele negative, atat pentru economie si industria IT, in general, cat si pentru bugetul de stat, in special, a masurilor de politica fiscala preconizate – cresterea economiei subterane, reducerea activitatii societatilor sau chiar inchiderea acestora, reducerea locurilor de munca, scaderea bazei de impozitare in general – si, in consecinta, sa adaptati propunerile legislative realitatilor pietei romanesti.

Cu deosebita stima,

Valentin Negoita,
Presedinte
APDETIC.

Bucuresti, 13.04.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.