adaptare de Edith Negulici după romanul omonim de Franz Kafka
traducere din germană de Mircea Ivănescu
Distribuție: Mircea Dragoman
Regia: Cătălin Bocîrnea
Asistent regie: Rebecca Rauh
Scenografia: Raul Cioabă
Scenotehnică: Paul Stroia
Univers sonor: Cosmo Stanciu
Kafka „nu e nici optimist, nici pesimist, nici idealist şi nici un sceptic. Kafka este un observator care posedă rara capacitate de a transforma realitatea în metamorfoze, în parabole, în alegorii.(…) Ne-a făcut conștienți de consecințele propriilor noastre limite, dorința noastră nesățuită de a reconstrui mereu Turnul Babel. Şi de actul disperat al perpetuei noastre experienţe sisifice“. (William Kluback)
La centenarul morții sale, opera lui Kafka caracterizată printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, rămâne dureros de actuală, continuând să inspire și să fascineze prin abordarea sa unică și provocatoare. Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice Scrisoare către tata stă la baza acestui spectacol omagial, creând o atmosferă sufocantă și surprinzând tensiunea psihologică într-un mod captivant. Franz Kafka a absentat din lumea exterioară aflată într-un perpetuu balans între liniștea și frivolitatea perioadei Belle Epoque și instabilitatea generată de Primul Război Mondial, îndreptându-și toată atenția spre interiorul său, spre sufletul său dominat de tristețea-i profundă, de neînțeles pentru cei din jurul său. Fiind primul născut al lui Hermann și al Juliei Kafka, Franz a fost condamnat să ducă mai departe numele Kafka și să devină o prelungire a tatălui său. „Îndatoririle” sale de prim-născut, amestecul de vină, teamă, iertare, angoase, îl determină pe Franz să-i scrie tatălui său o scrisoare în care-și va așterne toată frustrarea acumulată, toate sforțările care se doreau a fi iertări, toate acele lucruri care au rămas nespuse.
Asemenea lui Hermann Kafka, și în ziua de astăzi există adulți care concep existențele copiilor ca pe o prelungire a vieții lor, așezându-le acestora pe umeri o povară greu de dus: continuarea idealurilor și viziunilor proprii. Franz voia să fie înțeles de tatăl său, Hermann, dar în același timp, anticipa că nu va fi înțeles. Herman Kafka desconsidera fără pic de sensibilitate alegerile făcute de fiul său, fie că este vorba despre o slujbă sau despre o potențială soție. Într-un emoționant și direct gest de dezvăluire, asemenea protagonistului din „Procesul”, Franz analizează injustiția, întruchipată, în cazul scrisorii de față, în veșnica tensiune cu tatăl său. Totuși, Franz Kafka nu și-a atacat tatăl, nu l-a jignit și nici nu i-a pretins scuze, nu și-a dorit o despărțire definitivă, ci aproape toată nemulțumirea sa a fost îndreptată asupra propriei persoane, slabe și nepregătite pentru viață, conștientă că lucrurile nu se vor schimba, indiferent cât de tare „va striga”. Lipsit de curaj sau de tărie sufletească, scrisul i-a devenit, astfel, un refugiu. Doar prin scris Kafka a reușit să riposteze față de figura sa paternă, atât de proeminentă încă din frageda copilărie și tot prin scris a încercat să salveze relația lor dificilă.
Dincolo de criza adolescentină și de rebeliunea autorului împotriva tiraniei părintești, impresionează cunoașterea de sine a autorului în încercarea de a-și înțelege tatăl. Autorul distinge între percepțiile micului Franz Kafka și cele ale adultului Franz Kafka, încercând să afle unde e vinovat el însuși, unde e vinovat tatăl său, și mai ales, unde nu există niciun vinovat. Scrisoarea va rămâne doar literatură, Hermann Kafka neintrând niciodată în posesia ei. Franz îi înmânează scrisoarea doar mamei sale, rugând-o s-o transmită mai departe, lucru care nu se va mai întâmpla.
,,Folosind elementele performative, microfoanele, televizoare, boxe, stative și diverse dispozitive de lightdesign, spațiul scenic va deveni treptat un simbol al tumultului, al aglomerării, al presiunii și al opresiunii. Proiectul propane o instalație multimedia performativă. Combinând elemente de teatru, video art, sunet și interacțiune cu publicul vom crea o experiență imersivă care explorează relația tumultoasă dintre Kafka și tatăl său. Spectacolul oferă publicului o introspecție profundă în psihicul lui Kafka și în complexitatea relațiilor familiale. Elementele spectaculare scot la iveală teme universale precum nevoia de aprobare părintească, lupta pentru identitate și impactul emoțional al conflictelor nerezolvate. Printr-o interpretare intensă și captivantă, actorul Mircea Dragoman dă viață suferinței și vulnerabilității lui Kafka, invitând spectatorii să reflecteze asupra propriilor relații și experiențe personale.” (Cătălin Bocîrnea)
Programul reprezentațiilor:
15 octombrie, ora 19 și 12 noiembrie, ora 19, Goethe Institut
17 octombrie, ora 19, Teatrul Evreiesc de Stat
27 octombrie, ora 19, Asociația HEARTH
21 și 22 noiembrie, ora 18, Muzeul “Vasile Pogor” – Casa Junimii, Iași.
Spectacol realizat cu sprijinul UNITER & Centrul Cultural German Iași.
Parteneri: Goethe-Institut București, Teatrul Evreiesc de Stat, Forumul Cultural Austriac, Asociația HEARTH, Editura Humanitas Fiction, Muzeul Național al Literaturii Române Iași
