Vineri, 14 mai, ora 21:00, stăm sub aceeași stea cu John Green la FestivalYA – festival de carte și idei Young Adult organizat de Editura Trei și librăriile Cărturești. Evenimentul surpriză al celei de-a doua ediții a festivalului va fi transmis pe paginile de Facebook ale Editurii Trei și librăriilor Cărturești. Înscrierile la dialogul direct cu John Green, o premieră pentru România, se fac la adresa inscrieri@carturesti.net.
John Green este autorul unora dintre cele mai bine vândute cărți ale secolului XXI – de la cartea-fenomen Sub aceeași stea la Un șir infinit de țestoase care a debutat direct pe locul întâi pe lista de bestselleruri New York Times. Este de asemenea recunoscut pentru faptul că mare parte din titlurile sale au ajuns de pe rafturile librăriilor pe ecranele cinematografelor din întreaga lume.
„Am ales să scriu pentru adolescenți pentru că ei își pun atât de multe întrebări importante despre dragoste, rostul lor în viață și dreptate”, declară scriitorul într-un interviu pentru New York Times.
John Green, distins cu Michael L. Prinz Award și Edgar Award, a fost de două ori finalist la Los Angeles Times Book Prize și a fost ales de către revista TIME printre primii 100 Cei mai influenți oameni din lume. Romanele sale au fost traduse în peste 55 de limbi și sunt vândute în peste 50 de milioane de exemplare. A creat, împreună cu fratele său Hank, celebrele Vlogbrothers și Crash Course, care au adunat peste două miliarde de vizionări pe YouTube.
La Editura Trei, de același autor, au apărut: Sub aceeași stea, Căutând-o pe Alaska, De 19 ori Katherine, Orașe de hârtie, Will Grayson, Will Grayson (împreună cu David Levithan), Fulgi de iubire. Trei povești romantice de Crăciun (împreună cu Lauren Myracle și Maureen Johnson) și Un șir infinit de țestoase. Ecranizarea romanului Sub aceeași stea a avut un succes răsunător. În 18 mai urmează să fie lansată în SUA prima sa carte de nonficțiune, o adaptare și o expansiune a temelor dezbătute în podcastul cu același nume: The Anthropocene Reviewed.
FestivalYA – festival de carte și idei Young Adult este un eveniment de o săptămână dedicat adolescenților, prin intermediul căruia aceștia se conectează cu autori de referință din categoria Young Adult. În completarea acestor întâlniri vin și atelierele pe teme de interes pentru tineri, organizate de reprezentanți ai unor asociații și organizații care activează în diverse arii ce sprijină dezvoltarea personală sau profesională a acestora.