Scooby-Doo – un personaj iubit de multe generaţii, adus acum în atenţia celor mici şi prin intermediul unor cărţi apărute la Editura Corint Junior în colecţia „Acum şi eu citesc”. După cum sugerează şi titlul colecţiei, cărţile se adresează copiilor care învaţă să citească. Povestea este scurtă, textul este scris cu font mare, uşor de lecturat de cei mici, iar întreaga carte este tipărită color şi conţine multe imagini sugestive care îi vor atrage pe copii. Fireşte, cartea le poate fi citită celor mici şi de părinţi sau bunici.
Acţiunea din „Scooby-Doo! Și hoții de miere” are loc vara. Toţi prietenii au mers la un picnic. Şi totul pare să fie minunat, până când se observă că Scooby-Doo lipseşte şi că mierea a fost furată dintr-un stup.
Cine a furat mierea şi cum se termină întreaga aventură vă las pe voi să aflaţi. Adaug doar că acest volum îi implică foarte mult pe cei mici, pentru că există anumite indicii şi întrebări pentru ei pe parcursul cărţii. Da, copiii devin și ei mici detectivi.