si emotionala a copiilor
Școala privată Aletheea deschide anul școlar 2014-2015 cu un curriculum care pune accentul, în completarea programei din învățământul preuniversitar de stat, pe interactivitatea cu copiii și personalizarea procesului de învățare.
Noutatea este dată, în primul rând, de multitudinea opționalelor și cluburilor care vor fi organizate pe parcursul anului şcolar, contribuind astfel la dezvoltarea fiecărui copil în funcţie de aptitudinile sale. Copiii vor beneficia de minimum cinci ore pe săptămână de limbi străine (engleză şi germană), activităţi sportive variate (baschet, fotbal, scrimă, aikido, tenis de câmp, tenis de masă, street-dance), activităţi în domeniul artei vizuale şi al educaţiei tehnologice (origami, design textil, desen în stil manga, de-a arhitectura, animaţie, fotografie, quilling etc.), IT, programe opţionale ce ţin de mediu, cursuri în domeniul muzical (pian, chitară, vioară), şah, teatru de păpuşi, actorie, club de japoneză, Bricks 4 Kidz, dar şi un program special de dezvoltare personală – Mr. Mentorus.
Şcoala Aletheea se diferenţiază de celelalte şcoli private prin campusul şcolar şi facilităţile oferite. Şcoala este amplasată pe un teren cu o suprafaţă de 6.500 mp, având spaţii verzi şi de joacă foarte generoase, terenuri de sport (o sală de baschet acoperită, un teren exterior de fotbal şi de tenis, cu finisaje acreditate de FIBA şi FIFA) şi grădini arondate fiecărei săli de clasă de la parter. În grădini se desfășoară activități de învățare variate, începând cu lectură și continuând cu audiții, pictură, observare a naturii etc. Clădirea acoperă 4.500 mp (parter şi două etaje) şi are 20 de clase de studiu, laboratoare şi săli de teatru. Toate sălile sunt dotate cu mobilier VS, producător specializat în arhitectura şcolilor, adaptat vârstei copiilor, înalţimii şi specificului activităţilor desfăşurate.
Mai mult, pe lângă aceste facilităţi, în incinta şcolii funcţionează şi un Centru de Formare pentru profesori. Acest centru, unic în rândul şcolilor private şi de stat, a fost gândit şi dezvoltat pentru a pregăti viitorii profesori, potrivit viziunii şi obiectivelor educaţionale ale şcolii.
“Am dorit să fie o unitate de învățământ completă, unde părinții își pot înscrie copiii pentru a învăța matematică, limba română, dar și pentru a avea acces la alte activități, fără a fi nevoie să îi înscrie și la un club sportiv sau centru de arte. Opţionalele sunt foarte variate, pe diferite domenii, pentru ca fiecare copil să se regăsească şi să-şi regăsească pasiunile şi hobby-urile”, spune Mona Mușat, fondatoarea școlii Aletheea.
“Școala Aletheea este o școală altfel în fiecare zi a anului, pentru că aduce în prim plan învățarea pentru înțelegere prin stimularea curiozității. Proiectele derulate de-a lungul anului școlar presupun ieșiri dese în afara școlii, alături de parteneri din diferite domenii, ceea ce înseamnă o ancorare în viața de zi cu zi”, spune Daniela Stoicescu, directorul școlii Aletheea.
Echipa de profesori este formată din profesioniști, autori de programe, manuale școlare și alte resurse educaționale. Profesorii pentru învățământul primar sunt specializați pe fiecare an de învăţământ, dând astfel copiilor posibilitatea de a se adapta mai ușor la schimbările din gimnaziu.
Despre Aletheea
Școala privată Aletheea este una dintre cele mai noi şi inovatoare unități de învățământ privat din București, amplasată în nordul Capitalei, în sectorul 1. Școala, care își va deschide porțile în luna septembrie 2014, pune accentul pe valorificarea aspectelor pozitive pentru dezvoltarea potențialului copiilor, într-un mediu de învățare sigur, echilibrat, motivant, atractiv și interactiv.
Școala Aletheea personalizează permanent procesul de învăţare, respectând ritmul şi capacitatea de dezvoltare, modul de gândire şi acţiune, motivaţia, interesele, cu alte cuvinte individualitatea fiecărui copil.
Mai multe informații puteți afla accesând //aletheea.ro/.