Bani de buzunar 2.0
Proiectul se adresează elevilor de liceu și folosește o metodologie de învățare inovatoare – blended learning.
Școala de Valori și ING Bank anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului Bani de buzunar 2.0, un proiect de educație financiară și antreprenoriat adresat unui număr de 450 de elevi din orașele București, Pitești, Craiova, Brașov, Cluj, Sibiu și Galați. Proiectul Bani de buzunar 2.0 este primul proiect de educație financiară și antreprenoriat din România, dedicat adolescenților, ce utilizează metodologia „blended learning”, combinând învățarea online cu cea față în față. În cadrul proiectului liceenii vor învăța ce înseamnă un buget, cum pot economisi inteligent și cheltui astfel încât, la final de an, când trag linie, să fie pe plus. Totodată, tinerii sunt învățați să își definească pasiunea și să transforme o idee într-o afacere de succes.
Anul acesta, proiectul a debutat pe 10 octombrie în București și va continua în toate orașele vizate. În cadrul evenimentelor de lansare, elevii vor participa la ateliere interactive de lucru în echipă şi managementul resurselor financiare, se vor întâlni cu trainerii şi voluntarii ING implicați în proiect şi vor forma echipele de lucru. Aventura continuă apoi în online, unde îi așteaptă ateliere, discuții de grup și filme educative. Sesiunile online urmează să fie găzduite de platforma escoaladevalori.ro.
Participarea elevilor în proiect este gratuită, prin completarea formularului disponibil pe www.escoaladevalori.ro.
La finalul primei ediții a proiectului în decembrie 2014, 370 de adolescenți din București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Brașov și Cluj-Napoca au învățat să își gestioneze, calculeze şi înmulțească banii de buzunar în 114 sesiuni de educație financiară online, susținute de către 12 formatori. În plus, elevii au participat la 10 ateliere de învățare față în față și au primit premii constând în bani de buzunar, însumând 2500 de euro.