Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Școala de programare Codecool încheie anul 2021 cu 100% rată de angajare în rândul studenților la companiile partenere și are ca obiectiv în 2022 dublarea numărului de oportunități pentru cursanți

Codecool_Retrospectiva

Codecool, singura școală de programare din România care garantează cursanților un job în domeniul IT și care ajută companiile să recruteze cei mai pregătiți programatori juniori, încheie anul 2021 cu succes, reușind să integreze 100% dintre absolvenți în cadrul companiilor partenere. În decursul anului trecut, în lista de parteneri s-au alăturat 30 de organizații noi alături de care Codecool contribuie la diminuarea numărului lipsă de specialiști în IT din România. Împreună cu celelalte țări, Ungaria, Polonia și Austria, școala de programare se mândrește la nivel global cu un portofoliu extins de 250 de parteneri activi unde au fost plasați peste 2.000 absolvenți.

La nivel local, cursurile școlii de programare cu cel mai intens program de pregătire din piață (peste 1.400 de ore), au fost urmate până în acest moment de mai mult de 450 de studenti. Doar în 2021, peste 200 de talente tech au început cursurile școlii de programare, iar 70 de absolvenți au făcut deja reconversia profesională către domeniul programării, la partenerii Codecool.

Pentru anul 2022, Codecool își propune creșterea numărului de oportunități pentru studenți cu peste +200%, prin extinderea numărului de companii partenere care caută soluții pentru nevoia lor de resursă tech. Un procent semnificativ al acestei creșteri vine și din dezvoltarea de parteneriate la nivelul țării, în cele mai mari orașe, precum Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu și Brașov, odată cu lansarea versiunii online a cursului de full-stack developer cu job garantat.

Codecool_Retrospectiva

“Prioritatea noastră în cadrul Codecool este de a oferi absolvenților garanția unui job în domeniul programării, iar partenerilor noștri de business cea mai bună soluție personalizată pentru nevoile lor specifice de recrutare. După ce Codecoolerii au dobândit cele mai apreciate tech skilluri la nivel de piață locală și și-au însușit un set impresionant de abilități interpersonale, cum ar fi time management-ul, inteligența emoțională, comunicarea asertivă, abilitățile de prezentare și inclusiv modul de lucru Agile, urmează să găsim potrivirea perfectă între absolvent și partener. Peste 50% dintre studenții Codecool vin cu un important background de 5-10 ani în diverse alte domenii precum medicină, servicii, finance, vânzări sau marketing, iar aceste detalii pot aduce o contribuție semnificativă la proiectele pentru care vor lucra pentru viitorul angajator din domeniul IT. Pentru a obține cele mai bune rezultate, tratăm fiecare student și fiecare partener ca pe un caz individual și încercăm să găsim potrivirea perfectă. Reușim aceste lucruri și datorită relațiilor strânse pe care le avem cu organizațiile. E un proces continuu și trebuie să recunoaștem că o soluție atât de nouă pe piața din România a fost privită în primă fază cu mult scepticism, dar, odată ce am reușit să câștigăm încrederea companiilor că juniorii noștri sunt dintre cei mai buni de pe piață, am primit constant cereri din partea acestora și avem exemple de companii care și-au mărit echipa chiar și cu peste 10 absolvenți Codecool. Asta ne confirmă că facem ce trebuie, livrăm calitate și suntem motivați să ne continuăm misiunea.”, a declarat Monica Mihuțescu, Manager Recrutare și Operațiuni.

Metoda de învățare mastery based learning și pregătirea avansată a cursanților oferă siguranță companiilor partenere Codecool, tradusă prin aprecierea față de competențele Codecoolerilor deja obișnuiți cu un mod de lucru în echipe cross functional, chiar și din țări precum Suedia, Olanda sau Franța. La absolvire, studenții dețin un portofoliu de proiecte realizate integral și cunoștințe de utilizare a aplicațiilor folosite de către companii.

“Colaborarea pe care o avem cu școala de programare Codecool este una pe termen lung, bazată pe rezultate reale. Am fost impresionați de nivelul de pregătire al absolvenților, de rapiditatea lor de adaptare în momentul în care au făcut parte din echipa noastră, precum și de modul în care decurge încă de la început parteneriatul. Rapiditatea cu care acoperim pozițiile disponibile și recrutăm talentele tech, chiar și în 24 de ore de la deschiderea poziției avem prima interacțiune cu aceștia, precum și potrivirea absolvenților cu organizația și cerințele noastre, acestea sunt doar o parte dintre beneficiile parteneriatului cu Codecool”, a adăugat Raluca Nicolae, HR Business Partner în cadrul Asseco România.

“Misiunea Codecool este de a transforma România într-unul dintre cele mai hub-uri IT din Europa, iar împreună cu celelalte țări unde ne desfășurăm activitatea, Ungaria, Polonia și Austria, ne-am propus să contribuim la diminuarea gap-ului de talente tech. În acest moment, avem discuții deschise cu peste 200 de companii noi, iar acest lucru ne face să fim mai mult decât încrezători pentru anul 2022. Deschiderea organizațiilor către modul de lucru remote e un avantaj pe care l-am câștigat în baza încrederii pe care am construit-o cu partenerii noștri, prin calitatea pe care am livrat-o până acum. Dacă reușim să penetrăm și piața din provincie, vă dați seama câte noi oportunități putem crea, atât pentru cei care vor să facă reconversia profesională în IT, cât și pentru companiile pentru care găsirea specialiștilor IT reprezintă o provocare? Pentru perioada următoare, ne-am propus și lansarea unei academii digitale, prin intermediul căreia să putem susține viitorii parteneri în selecția și formarea de talente, conform unei curricule personalizate, pe tehnologii foarte nișate”, a menționat Claudia Tamasi, country manager Codecool România.

Academia digitală, un nou produs inovativ Codecool, reprezintă o soluție nișată, oferită companiilor care se confruntă cu nevoia de a oferi angajaților non tehnici abilități digitale și posibilitatea de a deprinde cunoștințe despre tehnologii specifice, rar utilizate. Academia poate fi privită ca pe o soluție de a încuraja actualii angajați să facă reconversia profesională către programare și precum un beneficiu oferit de angajator pentru loializarea echipei, oferind oportunități de creștere în carieră.

“La nivel de colaborări rămânem în continuare flexibili și ne focusăm pe a rezolva nevoile partenerilor noștri. Totuși, ne-ar plăcea foarte mult sa găsim deschidere și din partea Guvernului spre a contribui la nivel național cu soluții pentru accelerarea digitalizării României. Avem deja know-how-ul pentru a pune în practică aceste lucruri, iar în trecut am mai făcut demersuri, însă nu am găsit dialog din cauza schimbărilor politice frecvente.”, a completat Claudia Tamasi, country manager Codecool România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.