· Premieră teritorială exclusivă Haven – serial original Universal Networks International
· Website-uri interactive localizate pentru a susţine noua înfăţişare a canalului
Universal Networks International (UNI) prezintă noua înfăţişare a SCI FI Universal în Romania, Polonia şi ţările din Balcani. Relansarea canalului SCI FI Universal face parte din strategia UNI de armonizare a canalelor sale TV sub forma a cinci brand-uri cheie, revitalizate care să difuzeze conţinut original, în premieră, pentru audienţe locale de pe întreg globul. Revitalizarea canalului, dar şi lansarea noilor website-uri SCI FI Universal au avut loc săptămâna aceasta. Anunţul a fost făcut de Colin McLeod, MD, Central & Eastern Europe.
SCI FI Universal oferă o varietate de programe de divertisment pline de imaginaţie, iar, prin noua înfăţişare, canalul se adresează unui public foarte larg, prin genurile fantezie, acţiune, paranormal, reality şi science fiction. În urma rebrandingului din Statele Unite de anul trecut, canalul a înregistrat cel mai mare rating din ultimii 17 ani. În România, Polonia şi ţările balcanice, prin noua înfăţişare, canalul îşi propune să fie pe placul fanilor existenţi, dar să atragă şi noi telespectatori.
Grila de programe SCI FI Universal include, cu ocazia lansării, premiera teritorială exclusivă a serialului original UNI, Haven, serialul de o oră, plin de suspans şi întâmplări supranaturale, bazat pe romanul lui Stephen King, The Colorado Kid – care tocmai a primit undă verde pentru cel de-al doilea sezon – dar şi serialul american de succes, Warehouse 13 şi sezonul al doilea din serialul fantasy, Legenda Căutătorului. În luna octombrie, vor avea premiera şi noi sezoane din alte seriale preferate de telespecatori, Eureka şi Vânătorii de fantome, alături de mini-seriile Stephen King, IT, două noi filme de aventură El Dorado şi filme originale SCI FI.
Lansarea noilor website-uri localizate ale canalelor reprezintă un alt element al strategiei de brand integrate, demarate de UNI. Noile website-uri localizate SCI FI Universal includ materiale din spatele scenei care promovează producţiile, dar şi blog-uri SCI FI Universal dedicate şi alte aplicaţii pentru interacţiunea cu brand-ul.
Colin McLeod a declarat: “Noua înfăţişare a SCI FI Universal în România, Polonia şi ţările din Balcani favorizează dezvoltarea unor relaţii mai solide cu partenerii noştri din industria de cablu şi cu telespectatorii. Premiera Haven subliniază investiţia noastră în conţinut original, de calitate superioară, pentru portofoliul nostru de canale recent revitalizat, în încercarea de a veni cu o ofertă mai bună de conţinut variat, de primă clasă, în premieră pentru partenerii noştri şi cu divertisment extraordinar pentru telespectatori.”
În octombrie 2009, Universal Networks International a anunţat o investiţie de milioane de dolari în portofoliul concentrat pe cinci canale cheie, ca principală măsură a acestei strategii de expansiune, alături de noi servicii cum ar fi HD şi VOD. De la lansarea acestei strategii de rebranding de milioane de dolari, UNI şi-a crescut baza de abonaţi la 243 de milioane şi distribuţia în 150 de ţări din lumea întreagă.
Despre Universal Networks International
Universal Networks International este una dintre cele mai mari reţele de divertisment din lume, furnizând conţinut de calitate şi brand-uri fascinante la peste 243 milioane de telespectatori din 150 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia. Portofoliul este îmbogăţit cu cinci canale noi – Syfy Universal, Diva Universal, Studio Universal, Universal Channel şi 13th Street Universal – ce oferă toate genurile de divertisment pentru audienţele locale din întreaga lume. Universal Networks Internaţional operează şi Movies 24, Hallmark Channel (versiunea non-americană) şi acţiuni la canalul pentru copii KidsCo.
Universal Networks International este parte a NBC Universal; una dintre cele mai mari companii de media şi divertisment în dezvoltarea, producţia şi marketingul divertismentului, ştirilor şi informaţiei pentru publicul din întreaga lume. NBC Universal este deţinut 80% de General Electric şi 20% de Vivendi.
SCI FI Universal
Bine ai venit la televiziunea care te captivează cu neprevăzutul, extinde limitele divertismentului şi călătoreşte pe tărâmul posibilităţilor infinite. De la supranatural, mister şi paranormal, la fantezie, acţiune, aventură şi reality, SCI FI Universal dă frâu liber IMAGINAŢIEI telespectatorilor săi. SCI FI Universal te invită să-ţi imaginezi mai mult şi mai îndrăzneţ.