alegerile Parlamentului European din 2009
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor asista la cea mai
mare campanie de mobilizare la vot
Între 4 şi 7 iunie 2009, 375 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene sunt chemaţi la urne în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European. Pentru prima dată, alegerile vor fi promovate printr-o campanie de informare pan-europeană, prin care se atrage atenţia electoratului asupra importantei pe care alegerile o pot avea asupra noastră, a tuturor. La nivel pan-european, reţeaua internaţională Scholz & Friends se va ocupa de strategia şi implementarea campaniei, iar de campania din România se ocupă Scholz & Friends Bucureşti/ Lowe&Partners.
Punctul culminant al campaniei va fi reprezentat de o serie de instalaţii 3D – sculpturi de mărimi impresionante vor atrage atenţia publicului asupra alegerilor europene din 2009 şi vor ilustra aspecte ale influenţei pe care alegătorii o pot exercita asupra deciziilor politice. Cabine interactive multimedia îi vor invita pe cetăţenii europeni să îşi exprime dorinţele pentru Europa printr-un mesaj video. Împreună cu 10 panouri publicitare, instalaţiile 3D şi cabinele multimedia vor arata că europenii au şansa de a se implica în procesul de decizie al Uniunii Europene – fapt accentuat prin sloganul "Tu decizi!".
În România, instalaţiile şi cabina multimedia vor fi amplasate în apropierea unor locaţii importante şi de interes turistic din Bucureşti şi Cluj Napoca. Panourile publicitare vor fi lansate pe 1 Aprilie 2009 în Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca şi vor fi afişate timp de 1 lună. De asemenea, un spot informativ va fi difuzat atât la televizor cât şi la radio. Campania va fi completată de iniţiative online, materiale de comunicare şi numeroase activităţi de relaţii publice desfăşurate la nivel naţional.
“Suntem foarte bucuroşi şi mândri că ne putem aduce contribuţia la realizarea acestei campanii şi că putem sprijini Parlamentul European şi Biroul de Informare al acestuia din România. Cetăţenii europeni au posibilitatea de a influenţa lucrurile. Acesta este mesajul pe care vrem să il transmitem prin campania de comunicare”, a declarat Veronica Savanciuc, Preşedinte & CEO Lowe&Partners.
“Campania pentru alegerile europene din 2009 este cu siguranţă cea mai complexă campanie de comunicare din istoria Europei. Cele 8 elemente centrale ale campaniei vor fi declinate în cele 27 de state membre: prin limbaj, subiecte abordate şi mass-media,” a declarat Lutz Meyer, Partener Scholz & Friends Group şi coordonator al campaniei.
Lowe&Partners România este partenerul local al reţelei Scholz & Friends, cea mai importantă reţea europeană de comunicare, cu sedii în 33 de state. Sub viziunea „Orchestră de Idei”, grupul Scholz & Friends asigură toată gama de instrumente de comunicare, de la publicitate clasică, relaţii publice, marketing online şi direct, la evenimente şi design.
În iunie 2008, Directoratul General pentru Comunicare al Parlamentului European a contractat Scholz & Friends pentru campania de comunicare a alegerilor EuroParlamentare .
Pentru mai multe detalii despre alegeri va rugam vizitaţi www.elections2009.eu
{mosloadposition user10}