de Steen Jakobsen, CIO și economist șef Saxo Bank
“Pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial se simte o schimbare în care clima și mediul – nu creșterea – vor deveni prioritatea guvernelor și a cetățenilor lor”
”Compoziția acestui cocktail din ce în ce mai toxic este o creștere permanent scăzută, aproape de productivitate zero și o politică monetară fără cale de ieșire”
Clima este o problemă care poate… ridica temperatura conversației aproape oriunde. Sunteți în vreo tabără în dezbaterea politică privind clima sau sunteți pur și simplu îngrijorat de schimbările ei pe baza consensului comunității științifice?
Nu ne pasă cu adevărat să participăm la dezbatere sau să încercăm să argumentăm dovezile științifice ale sistemului climatic extrem de complex. Dar realitatea pe termen lung este că natura ne spune că avem un cost negativ al actualului „model” de creștere economică.
Nu numai la marjă, dar probabil negativ în totalitate, în termeni de costuri pentru societate și mediu, pe care se bazează toată activitatea economică, digitală sau de altă natură. Am trecut pur și simplu de punctul de echilibru al creșterii economice față de costurile sale: constrângerile legate de resurse naturale și diversitatea în natură mai întâi și, apoi, riscurile suplimentare generate de emisiile de CO2 (pentru cei care nu sunt deocamdată convinși).
A devenit din ce în ce mai clar că sistemele noastre de contabilitate și măsurile de creștere economică fac o treabă penibilă de măsurare a costurilor totale ale activității noastre, mai ales atunci când nu există contabilitate pentru epuizarea resurselor pe termen lung și daunele pentru mediu.
În plus, avem daunele provocate de lipsa descoperirii prețurilor în ultimul deceniu, deoarece băncile centrale au făcut totul pentru a menține nivelurile noastre de activitate economică nesustenabile la maxim, pentru a evita o resetare.
Acest lucru nu numai că a erodat potențialul pe termen lung al economiilor noastre, dar a dus și la o lipsă teribilă de productivitate, deoarece urmărim activele existente cu munți (în creștere) de finanțare ieftină, mai degrabă decât să investim în noi moduri de a face lucrurile.
De unde știm că s-a ajuns la „punctul de cotitură” pentru a schimba prioritățile?
Pe parcursul trimestrului IV 2019, am călătorit intens din Cape Town, Africa de Sud, către Moscova, apoi în Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Australia. Oriunde am ajuns, prima pagină din ziarul englez local scria: „Avem nevoie de un plan climatic” – însoțit de o imagine despre ultimul dezastru natural local.
Pagubele generate de schimbările climatice sunt acum atât de costisitoare pentru guvernele de pe tot globul, încât cheltuielile suplimentare (cheltuielile fiscale) sunt efectuate pentru a acoperi ciclonii din Japonia, seceta în Africa de Sud și Namibia, inundațiile în Indonezia și o penurie de ceapă în India.
În ultimele zile, guvernul australian s-a angajat în a sprijini deschis regiunea lovită din New South Wales, după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări cu consecințe grave asupra florei, faunei și vieții, ca să nu mai vorbim de proprietăți.
Pentru prima dată de la cel de-al doilea război mondial, simțim o schimbare în care schimbările climatice și mediul – nu creșterea – vor deveni prioritatea guvernelor și cu siguranță a cetățenilor lor, deoarece lipsa de alimente, apă curată și aer devin întrebări existențiale.
În urma acestui fapt, vor fi consecințe politice majore. Mai întâi prin creșterea costului vieții pe măsură ce prețurile alimentelor au explodat, apoi printr-o creștere suplimentară a inegalității sociale. Au început mai multe revoluții din cauza costului hranei decât din orice altă cauză: Revoluția Rusă din 1905, cea Franceză și Primăvara Arabă. Anii 2020 vor aduce mai multe.
Pentru investitori, acest lucru se întâmplă într-un moment prost – exact atunci când au atât băncile centrale, cât și guvernele „la vedere”. În 2019, toate activele s-au majorat – da, toate activele – în condițiile în care băncile centrale mari au trecut de la întărirea cantitativă înapoi la relaxarea cantitativă, iar multe guverne au început să extindă deficitele fiscale, inclusiv China, Marea Britanie, SUA și Japonia. La începutul anului 2020 puteți auzi deja scandarea pieței: „Extindere fiscală, extindere fiscală, MMT, MMT!” (Teoria Monetară Modernă – n.ed.)
Ceea ce piața nu vede sau nu vrea să vadă este o inflație tot mai slabă. Inflația este de așteptat să scadă în continuare, determinată de schimbările demografice, de populația în scădere și de lipsa de productivitate, dar acest lucru maschează riscul mai mare: întreruperea aprovizionării.
Îmi dau seama că majoritatea cititorilor și comercianților din ziua de azi nu s-ar fi născut sau trăit în jurul anilor ’70, dar atunci fluxul a ucis creșterea și piețele. Acest lucru a fost determinat de doi factori majori: o Rezervă Federală voioasă și restricții la aprovizionare. Îți amintește asta de ceva?
La fel ca și acum, experții din acea vreme au compensat inflația, deoarece nu s-a concretizat până la sfârșitul anilor ’50 și în cea mai mare parte a anilor ’60, dar embargoul OPEC a schimbat asta. Creșterea uleiului a devenit catalizatorul, dar adevăratul vinovat a fost un Fed extrem de „generos”. Ați înțeles?
Previziunile economice consensuale pentru 2020 se bazează pe un cocktail de promisiuni, inclusiv o inflație scăzută și rate mici pentru totdeauna, o abolire a descoperirii prețurilor, o acceptare deplină a monopolurilor în tehnologie și non-angajamentul de a reduce inegalitatea socială.
Compoziția acestui cocktail din ce în ce mai toxic este o creștere permanent scăzută, aproape de productivitate zero și o politică monetară fără cale de ieșire, așa cum a fost observată recent, în timp ce Fed-ul american a devenit nu numai creditorul de ultimă soluție pentru piața repo, ci și tendința de monetizare deplină a deficitului federal al SUA.
Există trei moduri în care status quo se poate schimba în 2020:
Politic – o schimbare a președintelui SUA ar crea un nou impuls atât politic, cât și economic.
Eșecul creditării – valoarea exagerată a pieței devine o problemă, pierderea controlului asupra repo de către Fed generează un risc masiv de evenimente în spațiul de credit, sectorul american de șist fiind cel mai expus.
Inflație / climă – Combinația de climă care trimite un semnal de suferință – creșterea costurilor pentru alimente, apă și aer curat – cu o investiție enormă în infrastructură înseamnă că piața devine atât de inertă încât este furtuna perfectă pentru un moment de trezire care va crește volatilitatea când se apropie următorul dezastru.
Uriașele monopoluri ale businessurilor pe internet și piețele de active au fost atât de pompate cu banii greșiți și de bănci centrale, încât e clar că suntem în faza agitată a ciclului, cu ecouri ale lui Gordon Gekko în camera goală a economiei: „Lăcomia este bună!”.
Da, lăcomia ar putea fi distractivă – dar nu este foarte productivă. Lipsa de concentrare, lipsa de responsabilitate și lipsa de respect pentru natură sunt pe cale să schimbe dinamica modului în care politicienii sunt aleși, cum se măsoară creșterea economică și, cel mai important, modul în care societatea își prioritizează resursele și activitățile.
Clima și schimbările ei vor fi, cel mai probabil, jocul de anduranță pentru anii 2020 și, prin acest comentariu, sperăm să începem o nouă categorie a Saxo Research, unde aplicăm un filtru pentru climă și mediu pentru toate investițiile și activele afectate de această schimbare.
Această perspectivă trimestrială are o mulțime de subiecte de discuție și idei investibile. După cum spunea Julius Ceasar în timp ce traversa Rubiconul: Alea iacta est – „zarurile au fost aruncate”, întrucât am ajuns în punctul în care drumul e fără întoarcere.
