De anul acesta, KFC, Pizza Hut şi PHD încep colaborarea cu Coca-Cola HBC România
Începând cu februarie 2012 brandurile „Yum!” din România – KFC, Pizza Hut şi PHD – vor demara colaborarea pe segmentul de băuturi răcoritoare cu Coca-Cola HBC România.
“Decizia de a servi produsele Coca-Cola HBC în restaurantele din România se integrează într-un proces mai amplu de dezvoltare a brandurilor „Yum!” pe piaţa românească, un proces în care o componentă importantă este reprezentată în continuare de apropierea faţă de consumator. Considerăm că dinamica produselor şi ofertelor pentru clienţii noştri este în concordanţă cu aceea a noului partener”, declară Mark Hilton, noul director general al brandurilor Yum! în România.
Coca-Cola, Coca-Cola Zero, Fanta, Sprite, Schwepps, Dorna, Izvorul Alb, Nestea,Cappy vor fi disponibile în cele 64 de locaţii „Yum!” din ţară, începând cu această lună.
Începerea colaborării cu Coca-Cola HBC nu este singura schimbare pentru brandurile Yum! pe piaţa românească. De la finalul anului trecut, Mark Hilton este noul CEO pentru KFC, Pizza Hut şi PHD. De asemenea, în cadrul stategiei de dezvoltare pentru anii următori, atenţia companiei se va îndrepta spre deschiderea mai multor restaurante KFC de tipul drive-thru. Pentru Pizza Hut se prevede deschiderea de noi locaţii de livrare „la uşa” sub brandul PHD.
Despre Yum! Brands INC
Yum! Brands INC este cea mai mare companie de restaurante în ceea ce priveşte restaurantele de sistem, cu aproximativ 38 000 de restaurante în peste 110 ţări şi teritorii. În România, Yum! Brands este prezent prin brandurile KFC, Pizza Hut şi PHD.