2parale anunță schimbări la prețul și configurația biletelor la ecomTIM, prima conferinţa regională de e-commerce din România.
Evenimentul, care va avea loc în intervalul 9-10 februarie 2011 la Timișoara, este structurat în două zile de noutăţi, sugestii şi idei de dezvoltare a afacerilor online, astfel: prima zi este dedicată conferinţelor despre fenomenul e-commerce în România, iar cea de-a doua zi cuprinde două sesiuni de workshop-uri, desfăşurate în paralel, adresate oamenilor de afaceri şi marketer-ilor.
Pentru a oferi mai multă flexibiliate celor interesați să participe, biletele la conferință sau la workshopuri se vând separat, astfel: pentru participarea în prima zi a evenimentului prețul biletului va fi 100 de lei până pe 15 ianuarie și 150 lei până la eveniment. Pentru cea de-a doua zi, prețul biletului la primul workshop este de 150 de lei până pe 15 ianuarie (și 200 dupa 15 ianuarie), iar costul unui bilet la cel de-al doilea workshop rămâne 100 lei. În felul acesta, prețurile rămân identice, însă cei interesați pot participa doar la conferință, doar la unul din workshop-uri sau în oricare altă combinatie.
Pe lângă reducerea de preț la achiziționarea biletelor până pe data de 15 ianuarie, membrii 2Parale, magazinele atestate GPeC, precum şi companiilor care vor cumpăra două sau mai multe bilete beneficiază de mai multe discount-uri.
Mai multe informaţii despre program, vorbitori, înscriere şi subiectele dezvoltate sunt disponibile la adresa www.ecomtim.ro.