Începând cu luna martie, operatorul de telecomunicaţii are o nouă formulă de top management, structurată pe trei arii operaţionale principale
Euroweb Romania anunţă o serie de schimbări în formula de conducere a companiei, ca urmare a adaptării strategiei companiei la climatul economic actual. Astfel, începând cu luna martie a acestui an, managementul companiei se structurează pe trei mari arii operaţionale: operaţiuni comerciale şi de marketing, operaţiuni financiare şi de suport şi operaţiuni tehnice şi de dezvoltare.
Cătălin Scarlat ocupă funcţia de Director Comercial al Euroweb Romania, fiind responsabil de coordonarea activităţilor comerciale şi de marketing. Cătălin Scarlat s-a alăturat echipei de management a Euroweb Romania în anul 2004, ocupând funcţia de Director de Marketing şi Dezvoltare. Cătălin Scarlat preia şi atribuţiile de coordonare ale departamentului de vânzări, după ce începând cu 1 martie Octavian Grozea, fostul Director de Vânzări al Euroweb Romania, a decis să părăsească echipa orientându-se spre o carieră în consultanţă. Noua funcţie vine ca o provocare pentru Cătălin Scarlat care, după o experienţă de peste 10 ani în domeniul telecomunicaţiilor, timp în care a acumulat atât expertiză comercială, cât şi vaste cunoştinţe de ordin tehnic, va coordona toate activităţile comerciale ale companiei, din Bucureşti şi din cele 3 filiale locale.
Denisa Popescu s-a alăturat echipei manageriale a Euroweb Romania în 2006, aducând cu sine experienţa celor peste 8 ani de activitate susţinută în cadrul unei importante companii de audit financiar. Până în prezent, Denisa Popescu a coordonat activităţile specifice de ordin financiar-contabil şi de achiziţii, în calitate de Director Financiar, de la începutul lunii martie preluând responsabilităţi suplimentare de coordonare a operaţiunilor de suport din cadrul companiei. In aria sa de responsabilitate intră acum departamentul de Resurse Umane, condus în continuare de Raluca Neculae, Director de Resurse Umane.
Operaţiunile tehnice şi de dezvoltare ale Euroweb Romania sunt coordonate începând cu luna martie de către Gabriel Ioniţă, cel mai nou membru al echipei manageriale a operatorului de telecomunicaţii, în calitate de Director Tehnic. Gabriel Ioniţă are o vastă experienţă în domeniul telecomunicaţiilor, în ultimii 7 ani coordonând activitatea celor aproximativ 40 de membri ai departamentului tehnic al unui important jucător din cadrul pieţei locale de telecomunicaţii, din funcţia de Director Tehnic.
Laurenţiu Stan rămâne în continuare Director General al companiei Euroweb Romania, după mai bine de 6 ani în care a stabilit strategia companiei.
„Schimbarea formulei de conducere a companiei vine ca o consecinţă evidentă a evoluţiei noastre, reprezentând în acelaşi timp una dintre măsurile pe care le-am aplicat pentru abordarea actualului climat economic”, declară Laurenţiu Stan. „Reorganizarea nivelului de top management are ca principal scop eficientizarea comunicării la nivelul superior de conducere, dar şi responsabilizarea tuturor membrilor echipei faţă de îndeplinirea obiectivelor companiei”.
{mosloadposition user10}