Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, va avea un nou CEO începând cu data de 23 iunie. Mathieu Bauduin, în prezent Director Regional Nord-Est în cadrul companiei, va prelua conducerea retailerului de la Frédéric Lamy, CEO-ul Leroy Merlin România din ultimii 9 ani.
Mathieu Bauduin are 36 de ani, este căsătorit și are o fetiță de 6 ani. Locuiește în România din vara anului trecut, când a preluat poziția de Director Regional Nord – Est în cadrul Leroy Merlin România, fiind responsabil de dezvoltarea și coordonarea magazinelor din Iași, Suceava, Bacău, Ploiești, Târgoviște și Constanța.
Mathieu, fost sportiv profesionist, și-a început cariera în retail cu un program de practică în timpul unui master de comerț internațional desfășurat la Auchan Le Havre, Franța, retailer parte a grupului ADEO, alături de Leroy Merlin. Și-a continuat parcursul alături de Auchan timp de 4 ani, în calitate de TV Sales Manager, respectiv Auchan Drive Manager, alți 3 ani. În 2014, s-a alăturat Leroy Merlin Franța, unde a început ca manager de sector al magazinului și a evoluat, treptat și sigur, de la Director de Magazin în 2018, la Director Regional în 2021, anul trecut venind în România pentru a fi Director Regional Nord-Est.
Din 23 iunie 2023, îl va înlocui în funcția de CEO Leroy Merlin pe Frédéric Lamy, profesionist cu peste 14 ani de experiență în cadrul Grupului ADEO, din care ultimii 9 în calitate de lider al Leroy Merlin România. Sub conducerea sa, retailerul a ajuns la o rețea de 21 de magazine în toată țara, o prezență puternică în e-commerce și vânzări de 700 milioane euro în 2022.
”Mă despart de Grupul ADEO după 14 ani de activitate, dintre care 9 ani petrecuți ca CEO al Leroy Merlin în România, unde am avut parte de o experiență umană excepțională. Când am preluat compania, în 2014, eram 100 de oameni cu un singur magazin deschis. Aveam îndoieli asupra prezenței noastre pe termen lung aici, dar am construit împreună cu echipele mele un brand solid, profitabil și o companie puternică, cu 21 de magazine, 3.500 de angajați și vânzări de 700 milioane euro în 2022. Sunt sigur că succesorul meu, Mathieu Bauduin, va avea mare grijă de viitorul Leroy Merlin România. Îi doresc lui și tuturor echipelor mele succes în următorii ani. Potențialul nostru rămâne imens pe piața de bricolaj”, declară Frédéric Lamy.
Frédéric se va dedica în continuare proiectelor personale, în zona antreprenoriatului.
”Am avut ocazia și șansa de a veni în România pentru a continua dezvoltarea acestei companii. Obiectivul meu este să consolidez și să asigur o evoluție sustenabilă a muncii depuse de Frédéric și de echipele sale în ultimii 9 ani.
România este o țară minunată, cu o cultură puternică și valori similare cu cele ale Leroy Merlin – respectul, generozitatea și simplitatea sunt doar câteva dintre ele. Mai mult, este o țară importantă pe harta ADEO, cu un potențial incredibil pe piața de bricolaj și renovare. În acest sens, mă voi concentra pe dezvoltarea și susținerea competențelor echipelor noastre, accelerarea pe zona de omnichannel, expansiunea rețelei și dezvoltarea de noi parteneriate.
Avem perspective minunate de dezvoltare și de a îmbunătăți confortul românilor și vom face asta cu grijă față de impactul pe care îl avem asupra oamenilor, comunităților și mediului care ne găzduiește, întreaga planetă. Contextul, mediul, totul se schimbă, iar Leroy Merlin se adaptează mereu. Ceea ce rămâne stabil este faptul că alegem să punem omul înainte de toate, dezvoltarea, siguranța lui, fie că vorbim de clienți, colegi sau parteneri. La Leroy Merlin gândim mereu dezvoltarea în complexitatea ei, îmbinând zona economică cu cea umană și cea de mediu. Viitorul tuturor depinde de asta.”, declară Mathieu Bauduin.
Prezent pe piața locală din 2011, Leroy Merlin este astăzi unul din liderii retailului DYI, cu o rețea de 21 de magazine în orașe importante din țară – după deschiderea celui din Arad, ce va avea loc în iulie 2023 – o echipă de peste 3500 de angajați și o prezență consolidată în zona de e-commerce.