În perioada 15 august – 15 octombrie, ParkLake te invită să vizitezi o expoziție unică dedicată mediului înconjurător, parte din campania „Schimbă viitorul prin artă”. Expoziția este formată din patru sculpturi realizate integral din plastic reciclat și reprezintă rezultatul proiectului Senses of the Future, coordonat de Raluca Ghideanu și inițiat alături de ParkLake Shopping Center.
În cadrul acestui proiect, tinerii artiști din România au acceptat provocarea de a contribui la conștientizarea și sensibilizarea publicului prin artă, în ceea ce privește impactul ecologic al poluării cu plastic, una dintre cele mai mari provocări de mediu, la nivel mondial.
Partenerii ParkLake în această campanie sunt Eco Serv Recycle, La Fântâna, Chopstix și Don Ricco.
Responsabilitatea unui viitor sănătos al planetei aparține tuturor
“De la bun început, ParkLake a fost mai mult decât o destinație de shopping. Am creat o comunitate în cadrul căreia sustenabilitatea este un factor cheie, grija față de mediul înconjurător fiind o preocupare constantă. Ne dorim ca prin această inițiativă să transformăm vizitatorii ParkLake în participanți activi în construirea unui viitor mai bun. Iar reciclarea plasticului este un aspect vital în acest sens, motiv pentru care încurajăm un comportament responsabil față de mediul înconjurător, dar și fată de comunitate”, a declarat Simona Badea, Deputy Center and Marketing Manager.
Trăim într-o realitate în care suntem înconjurați de plastic. Găsim plastic pe fundul mărilor și oceanelor, pe malurile râurilor, în inima munților, în stomacul animalelor, în hrana noastră zilnică și în aerul pe care îl respirăm. Conform Green Peace Romania, plasticul „a început să fie produs în cantități industriale acum 70 de ani și a devenit, în timp, simbolul societăților de consum și una dintre cele mai grave amenințări la sănătatea planetei. La nivel global, doar 9% din tot plasticul produs este reciclat. Chiar și în țările dezvoltate, rata reciclării plasticului colectat în gospodării nu depășește 50%; mai mult, o foarte mică parte din acest procent este ulterior convertită în ambalaje reutilizabile.”
“Folosim des sintagmele „Suntem ceea ce mâncăm” sau „Suntem ceea ce gândim”. Prin acest proiect am lansat o provocare către artiști și publicul implicat prin afirmația „Suntem ceea ce aruncăm.” Sau, mai bine zis, „Vom deveni ceea ce aruncăm”, a spus Raluca Ghideanu, coordonatorul proiectului.
Expoziția, care va fi disponibilă pentru vizitare timp de două luni de zile, se dorește a fi un îndemn la reflecție pentru vizitatorii ParkLake: care este rolul pe care doresc să și-l asume în construirea unui viitor mai bun pentru generațiile care urmează și ce mesaj doresc să transmită prin acțiunile lor.
Cele patru sculpturi grandioase găzduite în spațiul exterior al centrului comercial ParkLake au fost realizate din deșeuri de plastic furnizate de către Eco Serv Recycle.
Transmite un mesaj creativ către viitor în comunitatea ta
ReciclareCreativa.RO alături de ParkLake te încurajează să participi activ și să explorezi reciclarea deșeurilor de plastic într-un mod creativ. Reciclarea este o măsură necesară pentru protejarea planetei și poate fi realizată într-o manieră artistică, oferind un scop nou recipientelor de plastic. Intră pe pagina Facebook ParkLake și găsește-ți inspirația în video-urile realizate de cei de la ReciclareCreativa.RO. Transmite un mesaj creativ pentru viitor în cadrul comunității tale online și inspiră-ți prietenii să-ți urmeze exemplul.
„Sigillum”– Raluca Ghideanu
Raluca Ghideanu este o tânără artistă care s-a dezvoltat mai ales în zona sculpturii, unde are peste 20 de expoziții de grup naționale și internaționale, trei bienale internaționale de artă, cinci expoziții personale, cinci sculpturi de artă publică și un premiu internațional de sculptură. Personajele sale sculpturale vorbesc despre viață, despre redescoperire și redefinire, despre închisorile în care ne aflăm.
„Sigillum” este un mesager din viitor, dar care cunoaște și lecțiile trecutului și secretele antice ale supraviețuirii. El este adus la mal de valurile mării și poartă în interiorul trupului său un mesaj vital, menit să ne responsabilizeze și să ne unească în această cauză comună care constă în protejarea naturii, casa noastră, a tuturor.
„Protest – manifest antipoluare” – Sergiu Chihaia
Sergiu Chihaia a absolvit Universitatea Națională de Arte București și este, în prezent, cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale, iar în 2014 a câștigat premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V-a. Este sculptor, textilist și designer, iar în focul creatiei le îmbină pe toate, devenind scenograf desăvârșit.
Instalația sa este, de fapt, o metaforă vizuală în care artistul pune în scenă un proces tacit, care trece aproape neobservat în dinamica cotidiană, un proces care generează noi structuri vegetale, morfologii stranii, excrescențe și malformații organice pe care natura, copacii în special, le dezvoltă ca reacție la coabitarea cu plasticul.
„Pet-varan” – Ștefan Bogdan
Ștefan Bogdan este un tânăr artist, student în anul II în cadrul Universității de Artă Bucuresti, care își dorește ca prin participarea lui la campania „Schimbă viitorul prin artă” să semnaleze tuturor că a sosit timpul pentru o schimbare radicală. „Plasticul a devenit o problemă la nivel european, iar faptul că știm deja această problemă, ne oferă ocazia de a o evidenția prin artă.”
Sculptura realizată de el reprezintă dragonul de komodo sau varanul uriaș, care face parte din categoria reptilelor mari și este o specie vulnerabilă. Își are rolul său în ecosistem și este important să îi înțelegem fragilitatea și să îl protejăm în această luptă cu prădătorul alfa, omul, care are atât puterea de a-l duce la extincție, cât și de a-l salva. Noi alegem ce perspectivă avem asupra naturii care ne înconjoară.
„Synthetic remains” – Adrian Piorescu Oprea
Adrian Piorescu Oprea este un sculptor, care recent și-a obținut diploma de Licență și Master în cadrul Universității Nationale de Arte București, secția Sculptură. Motivația lui de a face parte din acest proiect este aceeași care îl inspiră și în creațiile artistice personale, aceea de a face privitorii să conștientizeze efectele ireversibile aduse în mediul natural de către ființa umană și datoria morală pe care omul o are față de natură și totodată pentru semenii din specia sa.
În viziunea sa, Adrian crede că trăim o relație problematică, natura versus produsele civilizației. Extinderea civilizației s-a transformat într-o capcană ce amenință extincția a ceea ce era odată natural și liber. Avem o datorie morală față de natură și puterea de a schimba ceva atunci când reușim cu adevărat să fim conștienți de acest lucru.
Cu un capac de plastic construiești un viitor mai frumos pentru copiii din Sectorul 3
Un capac mic de plastic se poate transforma într-un gest măreț. Alege să reciclezi și ajută nu doar mediul înconjurător, dar și copiii din Sectorul 3, care suferă de boli grave și se luptă să aibă un viitor.
Caută containerele special amenajate în zona de Foodcourt unde toate capacele de plastic de la sticlele PET sunt adunate, urmând să fie vândute firmelor de colectare. Fondurile adunate vor fi redirecționate către cazurile acestor copiilor.
ParkLake susține inițiativa lansată de Primăria Sectorului 3 împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, din dorința ca alături de vizitatorii centrului comercial să transmită un mesaj pozitiv pentru un viitor mai bun al copiilor din România. Împreună reușim!