– Inițiativă ParkLake despre impactul poluării cu plastic –
O persoană consumă anual 70.000 microplastice, adică aproximativ 100 de biți de microplastic pe parcursul unei singure mese, potrivit unui studiu publicat în Environmental Pollution.
ParkLake a lansat campania „Schimbă viitorul prin artă” cu scopul de a crea un dialog cu publicul despre poluarea cu plastic, una dintre cele mai mari provocări de mediu, la nivel mondial.
În iunie ParkLake Shopping Center a lansat un apel de proiecte de sculptură publică adresat tinerilor artiști din România în urma căruia trei artiști s-au alăturat proiectului Senses of the Future, coordonat de Raluca Ghideanu – parte din campania ParkLake, „Schimbă viitorul prin artă”: Ștefan Bogdan, Adrian Piorescu Oprea și Sergiu Chihaia.
Proiectul se va finaliza printr-o expoziție inedită formată din patru sculpturi realizate integral din plastic reciclat de către tinerii artiști. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15 august – 15 octombrie, în spațiul exterior ParkLake Shopping Center.
Partenerii ParkLake în această campanie sunt Eco Serv Recycle și La Fântâna.
Artiștii care transmit alături de ParkLake un mesaj către viitor prin arta lor
Raluca Ghideanu este o tânără artistă care s-a dezvoltat mai ales în zona sculpturii, unde are peste 20 de expoziții de grup naționale și internaționale, trei bienale internaționale de artă, cinci expoziții personale, cinci sculpturi de artă publică și un premiu internațional de sculptură. Personajele sale sculpturale vorbesc despre viață, despre redescoperire și redefinire, despre închisorile în care ne aflăm.
Ștefan Bogdan este un tânăr artist, student în anul II în cadrul Universității de Artă Bucuresti, care își dorește ca prin participarea lui la campania „Schimbă viitorul prin artă” să semnaleze tuturor că a sosit timpul pentru o schimbare radicală. „Plasticul a devenit o problemă la nivel european iar faptul că știm deja această problemă, ne oferă ocazia de a o evidenția prin artă.”
Adrian Piorescu Oprea este un sculptor, care recent și-a obținut diploma de Licență și Master în cadrul Universității Nationale de Arte București, secția Sculptură. Motivația lui de a face parte din acest proiect este aceeași care îl inspiră și în creațiile artistice personale, aceea de a face privitorii să conștientizeze efectele ireversibile aduse în mediul natural de către ființa umană și datoria morală pe care omul o are față de natură și totodată pentru semenii din specia sa.
Sergiu Chihaia, absolvent al Universității Naționale de Arte București, este în prezent cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale, iar în 2014 a câștigat premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V- a. Este sculptor, textilist și designer iar în focul creatiei, le îmbină pe toate, devenind scenograf desăvârșit.
În perioada următoare, cei patru artiști vor lucra pentru realizarea sculpturilor din plastic reciclat în spațiul amenajat în incinta ParkLake. Vă invităm să urmăriți evoluția campaniei „Schimbă viitorul prin artă” pe pagina Facebook a centrului comercial @ParkLakeShoppingCenter.
În siguranță #nudoaracasă
În contextul actual, ParkLake Shopping Center, a dezvoltat și adoptat măsuri sporite de igienă și siguranță, pentru a oferi în continuare o experiență de shopping cât mai sigură și plăcută clienților săi. Astfel, a verificat și certificat procesele curente de igienă și curățenie în parteneriat cu SGS, liderul mondial în domeniul inspecției, verificării, testării și certificării, obținând astfel Standardul de Evaluare SGS pentru Igienă și Dezinfectare. Acest lucru confirmă respectarea strictă a protocoalelor și reglementărilor de ultimă generație aplicabile, asigurând în acest fel sănătatea și siguranța tuturor persoanelor care trec pragul centrului comercial.
În plus, ParkLake Shopping Center a dezvoltat o serie de programe speciale, adaptate contextului actual, sub conceptul în siguranță #nudoaracasă. Printre acestea se numără implementarea sistemului de monitorizare a traficului din interiorul centrului comercial și informarea publicului cu privire la starea acestuia prin intermediul website-ului www.parklake.ro, precum și instalarea sistemelor de măsurare a temperaturii la toate intrările în centrul comercial, accesul la dispensere cu gel dezinfectant în toate zonele comune principale (intrări în mall, zona de restaurante, coridoare ș.a.), stabilirea unui flux clar de circulație în mall, precum și implementarea unor noi sisteme de semnalistică și informare menite să transmită vizitatorilor măsurile de protecție și conduita recomandate în interiorul centrului comercial.