si parintilor
Compania Scheffal & Scheffal lansează în București programul „IUBEȘTE GERMANA”, menit să schimbe modul în care cei mici, dar și părinții lor, văd activitățile educative și învățarea limbii germane. “Prin acest program, părinții devin colegi cu copiii lor, iar învățatul unei limbi străine devine astfel o distracție în familie. În cei 30 de ani de experiență, am observat că foarte multe persoane își doresc să învețe limba germană, dar sunt speriate pentru că li se pare că este prea grea. Pentru aceștia și copiii lor, am dezvoltat un program distractiv, dar în același timp educativ, care se pliază pe nevoile fiecărui cursant în parte, fie el de 6 sau de 60 de ani. Astfel, vrem să le arătăm celor care vin să învețe germana la noi, că învățatul limbii germane nu este doar ușor, dar și distractiv”, a afirmat Genela Scheffal, Managing partner Scheffal & Scheffal SRL.
Cursurile și activitățile se țin în fiecare duminică, între orele 10:30 și 12:00, într-o zonă ultra-centrală din București. Copiii și părinții învață în grupe diferite – de copiii și de adulți – dar în același interval orar, astfel încât să termine în același timp. “Ce poate fi mai pozitiv pentru un copil decât să învețe o limbă străină, mai ales germana, să și-o însușească și să îi facă plăcere, să își facă noi prieteni, să se distreze într-o altă limbă și să poată repeta alături de părinții lui, care îi dau un exemplu pozitiv, învățând alături de ei? Astfel, se asigură petrecerea unui timp de calitate în familie, care este atât distractiv, cât și educativ, întărindu-se legătura dintre copii și părinți. Ne dorim ca cei mici, tinerii și părinții lor să prindă drag de a învăța, să le stimulăm curiozitatea și setea de cunoaștere. Până acum am avut rezultate remarcabile cu cei peste 10.000 de copii și tineri care au participat de-a lungul ultimilor 24 de ani la programe similare organizate de noi în colaborare cu partenerii noștri”, a continuat Genela Scheffal.
Pentru mai multe detalii și înscrieri, puteți accesa paginile de internet www.scheffalandscheffal.ro, www.iubestegermana.ro sau www.iubestegermana.blogspot.ro.